Solutiile crizei de personal si modelul unui plan de cariera

angajati horeca

Cum sa existe o criza de personal intr-o economie mondiala in care 60% din populatia globului are sub 35 de ani? Da, este o criza de personal in toate industriile, nu numai in cea a ospitalitatii, tinerii ne(mai)fiind dispusi sa munceasca asa cum ne-am obisnuit noi. Perceptia asupra vietii s-a schimbat, prioritatile nu mai sunt aceleasi si pentru multi nu mai exista termen lung.

Totul trebuie sa se intample acum, nu maine, iar etapele sunt sarite cat mai multe deodata. Nu se mai urca treptele unei scari, se incearca direct saritura peste zidul de unde cei mai multi cad. Este o situatie pe care o gasim nu numai in Romania, din ce in ce mai multe tari dezvoltate se confrunta cu problema acestei societati tinere, usor neinteleasa si fara un scop bine argumentat.

Societatea lichida

Traim intr-o societate de consum, haotica, plina de vedetism si politicieni, cu oameni care se considera „cool“ indiferent de preocupari, cu suferinzi de dependenta telefonului mobil si cu vieti traite virtual prin comunicari non-verbale. Acest comportament al tinerilor de astazi reflecta un non-sens si o lipsa de simt al responsabilitatii si realitatii pana la urma.

Tot ce este interesant pentru ei este succesul lor mediatizat, sub orice forma si cat mai mult, indiferent daca ii avantajeaza sau nu contextul. Este o societate bolnava si fara viitor din punctul nostru de vedere, dar perfect in regula in viziunea lor! Si cum facem sa aducem o schimbare? Cum incurajam disciplina si descurajam proasta-crestere, o alta trasatura a societatii lichide? Este greu, dar nu imposibil, avand in vedere ca puterea este, totusi, in mainile parintilor acestor copii.

Povestea crizei

In horeca a fost mai mereu o migrare de personal, de la un local la altul, de la un oras la altul si de la o tara la alta, in functie de sansa si tendinte. Cluburi, baruri, restaurante, hoteluri, sali de evenimente, toate aveau personal din belsug in urma cu opt – zece ani. Apoi a urmat criza si s-au restructurat unitatile, diminuat organigramele, programele de training si bugetele de promovare. Aici s-a produs o greseala din punctul meu de vedere, dar economic, din pacate, nu aveai incotro.

Criza a trecut, economia a inceput sa renasca si iata ca in 2016 suntem economic „pe plus“, cum se traduce. S-au reconstruit organigrame, unele marindu-se semnificativ, a crescut numarul de unitati horeca, a crescut nivelul de salarizare, si…surpriza, nu mai gasim oameni. Multi sunt prea ocupati nefacand nimic si asteptand direct biletul la clasa intai intr-un avion de lux, pe considerentul ca merita sa astepti 10 ore dupa un zbor comod de doua. Asadar, se presupune ca avem cu ce, dar nu si cu cine, desi suntem mai mult decat dispusi sa platim pretul corect, dar sa avem un rezultat pe masura.

Solutii probabile si posibile

Pentru ca mi-am construit intreaga cariera gandind pe termen lung, voi incepe cu asta. Ne trebuie scoli de profil, clar. Fara scoli nu vom avea generatii muncitoare viitoare niciunde, nu numai in ospitalitate. Ne trebuie minim trei scoli la nivel de tara, care sa acopere studiile medii si superioare. Și nu vorbesc despre aceasta exagerata „cultura generala“ care se practica in invatamantul romanesc. Da, vrem scoli de meserii, urmate de liceu sau colegiu de management si posibilitatea unor atestate post-universitare.

Vrem practica minima obligatorie in unitatile horeca de la varsta de 16 ani si examen in colaboare cu institutiile partenere. Cei cu studii medii sa fie calificati pentru pozitii de nivel 1 si 2, line-staff si middle management, iar cei cu studii superioare pentru nivel 3, top management. Bineinteles, as introduce si obligativitatea experientei minime la locul de munca, tot prin programul de colaborare cu scolile.

Si pentru ca este o prioritate, sunt cateva solutii si pe termen scurt, iar fiecare poate alege ce poate folosi. Ridicarea nivelului de salarizare, in ciuda aparentelor, ar fi doar o rezolvare temporara, pentru o foarte scurta perioada de timp. Practic, o frectie la un picior de lemn. In ultima perioada, salariile au fost marite de catre agentii economici si, in pofida acestui fapt, CV-urile tot nu au aparut.

Cerintele sunt exagerat de mari pentru piata romaneasca, mai ca se apropie de piata Europei de vest. Nu poti avea pretentia, ca proaspat absolvent de liceu, sa obtii la nivel de intrare un salariu peste cel mediu in Romania, lucru valabil nu numai in industria ospitalitatii. Cu toate acestea, da, este o solutie pe termen scurt ca proprietarii sa accepte marirea costurilor cu salariile, implicit si cu taxele aferente la stat si diminuarea profitului, pentru a putea asigura acelasi nivel de servicii.

O alta solutie este importul de personal din zonele rurale in orase. Unele unitati deja practica acest lucru sau il prezinta in ofertele/anunturile de angajare. Este adevarat, ai costuri neprevazute cu transportul si, eventual, cazarea fortei de munca, dar poti castiga potential pentru viitor. Un alt dezavantaj este lipsa experientei candidatilor si asigurarea unui serviciu de calitate, dar cu mult training investit zi de zi, rezultatele pot surprinde placut. Ce am observat ca lipseste din comportamentul celor din provincie este aroganta, un mare plus fata de „baietii de oras“ care vor luna de pe cer, dar habar nu au cum sa ajunga acolo.

Colaborarile part-time sunt, de asemenea, luate serios in calcul, mai ales in unitatile ce functioneaza sezonier (cluburi, terase). Studentii, sau persoanele care aleg cursuri post-liceale de calificare, reprezinta o resursa de personal ideala pentru perioade determinate. Chiar si elevii de peste 16 ani pot ajuta in anumite situatii pe pozitii de ajutor sezonier, in perioadele lor de practica, in baza unei conventii scrise cu institutia de invatamant si, dupa caz, cu acordul parintilor.

Horeca are nevoie de sustinerea Ministerului Educatiei in acest sens, pentru dezvoltarea unor programe pe termen lung si de legislatie favorabila in ceea ce priveste taxele platite pentru remunerarea studentilor si elevilor.

resurse-1

Planul de cariera

In 2016 cred ca din ce in ce mai putine persoane isi planifica o cariera si un tel pe care sa il atinga intr-o decada sau mai mult. Concentrarea este pe realizari imediate, informare clara oferita de la inceput si siguranta unor venituri peste medie rapide.

Cu toate acestea, exista inca membri ai acestei societati care au mai mult discernamant si au rabdare in a-si atinge scopul. Pentru aceasta categorie de resurse umane am ales sa va prezint un model de plan de cariera in industria de alimentatie publica. Sper sa se apropie cat mai multi tineri de acest ideal si cat mai multi antreprenori sa le ofere sansa de a creste frumos, incet si sigur.

Provocare

Pastrand grupele de varsta din model, aseaza pe hartie planul personal, deseneaza-ti visul si vezi unde te vei afla in viitor. Inlocuieste scara ierarhica a F&B-ului cu orice altceva, atat pe plan profesional in alt domeniu (vanzari, contabilitate, receptie, IT, etc) cat si, de ce nu, pe plan personal (adolescenta, casatorie, familie, pasiuni etc). Depinde numai de tine unde alegi sa te opresti si unde alegi sa maresti pasul. Succes!

POATE TE INTERESEAZA
Oxana Crețu, Cheffe & Proprietar Inima: Cea mai mare victorie este că am reușit să rămân fidelă stilului meu
Aurelian Luca, Somelier L`Atelier Relais & Châteaux: Somelierul are un rol subtil, dar profund în relația cu oaspeții
Alexandra Diaconu, Manager Ierbar: Un job de vară s-a transformat în toată viața mea
Alexandra Andreiana, Novotel și Mercure Unirii: Comunicarea și susținerea reciprocă sunt fundamentul unei echipe solide

Comentarii