La ce sa ne asteptam de la piata fortei de munca din horeca in 2017

resurse1

A mai trecut un an, trecem in revista ce am realizat si planificam ce ne dorim. Roata se invarte, visurile sunt mai aproape sau mai departe, unele s-au risipit si altele s-au nascut. Mergem inainte cu speranta ca lucrurile rele se vor schimba.

Unii au numit-o criza, altii deficit, certa fiind instalarea unei panici generale la inceput de an. Primavara a trecut repede, iar in mijlocul verii ne-am trezit cu cele mai proaste servicii din ultimii ani si un minus de 30% personal sezonier, cauza principala a lipsei calitatii serviciilor. Incercari disperate ale angajatorilor de a stoarce ultima picatura de sudoare din cei ce nu s-au alaturat exodului in tari straine si recompense mai mari sau mai mici.

Toamna insa s-a ivit o alta poveste cu personajul principal „speranta moare ultima“, al carei subiect a fost concurenta. Morala vine acum, la final de an, cu o interpretare pozitiva si o lumina la capatul tunelului. Se pare ca s-au invatat anumite lectii, atat din partea angajatorilor, cat si a angajatilor si ne indreptam spre un 2017 mai optimisti. Nu stim cati se vor intoarce, dar putem pune in aplicare ce am stiut dintotdeauna ca avem de facut.

Horeca Reality Show

Participand la diverse intruniri, conferinte si evenimente schimbi opinii, vorbesti despre statistici si experienta, iti dai cu parerea si culegi informatii. Am tras astfel cateva concluzii, venite la cald de la oameni puternici din industrie, pe care le voi prezenta in continuare:

  • Vanam resurse umane de la alți operatori si promitem ceva in plus. Perfect normal si foarte ok! Asta se intampla oriunde in lume si se numeste concurenta. Uneori o faci intentionat, cand ai nevoie de oameni cu experienta sau portofoliu de clienti, alteori din necesitate.
  • Cei mai tineri angajati nu au rabdare. Daca in urma cu unul sau doi ani perioada de proba exista si la propriu si la figurat, acum se pare ca sunt suficiente doar cateva zile pentru ca un candidat sa se retraga pe motiv de inadaptare.
  • Pretentiile salariale sunt cu 30-40% mai mari decat oferta pietei, veniturile pretinse fiind comparabile cu cele din strainatate.
  • In Anglia nu umbla cainii cu covrigi in coada, drept dovada un numar important de resursa umana din aceasta industrie     intorcandu-se in tara, in special in ultimul trimestru al acestui an.
  • Si tarile din vest se confrunta cu aceeasi problema, respectiv a lipsei de personal. Sunt restaurante cu stele Michelin in Franta care nu pot lansa noul meniu din lipsa de bucatari si nu ma refer la cei cu vechime si/sau supra calificati.
  • Daca angajatorul se comporta civilizat, creste perioada de confort a unei echipe stabile (civilizat nu inseamna umil, din pacate trebuie sa precizez…)
  • Angajatii tip „mercenari“ si-au gasit foarte greu locul si au schimbat si doua-trei locuri de munca in sase luni. Multi sunt inca fara o slujba stabila ascunzandu-se in spatele cuvintelor „freelancer“ sau „colaborator“.
  • Dorinta exagerata de a sari etape si a promova fara o experienta minima pe un anumit post. Ei, asta chiar o diger greu… Demonstreaza intai ca poti, apoi sa ridici pretentii!
  • Companiile cu strategii pe termen lung si bine pozitionate au avut mai mult succes in ocuparea pozitiilor libere.
  • Calitatea serviciilor ramane sub nivelul anilor precedenti, dar cu usoare semne de imbunatatire. De ce spun semne? Pentru ca in sfarsit se constientizeaza ca nu avem cele mai inalte standarde.
  • Limbajul trivial si violenta nu mai sunt acceptate in horeca si se pune accentul pe educarea individului si disciplina. Din pacate, inca mai auzim in restaurante vociferari din spatele tejghelei…

Un organism sanatos

Nu de putine ori observam nereguli in jurul nostru. Uneori este mai confortabil sa trecem cu vederea, alteori ne implicam personal. Toate insa ne afecteaza pe termen lung si ne slabesc organismul, iar un organism slab nu poate functiona la intreaga sa capacitate. Totul este interconectat, un sistem de stimuli si neuroni menit sa atinga o tinta, sa obtina un rezultat.

Echilibrul, disciplina si aventura sunt trei modalitati de a obtine succesul, printre multe altele mai mult sau mai putin ortodoxe. Fiind martor a multor schimbari in ultimul deceniu pot spune ca cine a ascultat a si reusit. Fie ca este vorba de autoeducare, fie ca ai un model langa tine, daca esti dispus sa asculti, vei fi apreciat, drept urmare vei fi mai linistit.

POATE TE INTERESEAZA
Oxana Crețu, Cheffe & Proprietar Inima: Cea mai mare victorie este că am reușit să rămân fidelă stilului meu
Aurelian Luca, Somelier L`Atelier Relais & Châteaux: Somelierul are un rol subtil, dar profund în relația cu oaspeții
Alexandra Diaconu, Manager Ierbar: Un job de vară s-a transformat în toată viața mea
Alexandra Andreiana, Novotel și Mercure Unirii: Comunicarea și susținerea reciprocă sunt fundamentul unei echipe solide

Comentarii