Autorizatiile de securitate la incendiu devin obligatorii, incepand cu 1 octombrie, fara sa se mai aplice termenul de gratie acordat pentru intrarea in legalitate pentru constructiile puse in functiune in lipsa autorizatiei de securitate la incendiu.

Termenul de gratie, introdus in martie 2016 si prorogat ulterior, a permis ca operatorii economici sa nu fie sanctionati de incalcarea obligatiei de a obtine autorizatia de securitate la incendiu, cu exceptia situatiilor grave cand se impunea insasi oprirea functionarii.
Conform prevederilor legale, punerea in functiune fara obtinerea autorizatiei de securitate la incendiu a constructiilor și amenajarilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrari de modificare sau de schimbare de destinatie atrage dupa sine aplicarea de amenzi cuprinse intre 20.000 și 50.000 de lei.
In cazul in care este constatata incalcarea grava a normelor de securitate la incendiu, inspectoratele pentru situatii de urgenta pot decide oprirea functionarii sau utilizarii constructiilor. Aceasta sanctiune nu este conditionata de existenta autorizatiei de securitate la incendiu.
In primele opt luni ale acestui an, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) a avut de solutionat aproape 23.000 de solicitari in vederea emiterii avizelor și autorizatiilor de securitate la incendiu.











