Decizia ca Vinerea Mare să fie zi liberă crește numărul turiștilor care pleacă în vacanță

Inițiativa prin care angajații din România mai câștigă o zi liberă, respectiv Vinerea Mare, va determina o creștere cu aproximativ 30% a numărului de turiști care vor merge în vacanță de Paște în destinații interne și externe, estimează agenția de turism Christian Tour.

Începând de anul acesta, românii vor avea patru zile libere prilejuite de sărbătorile pascale.

“Românii au, în general, una-două vacanțe mari pe an, dintre care principala în sezonul estival, când se îndreaptă spre o destinație de litoral. Pe lângă acestea, în decursul unui an, tot mai mulți turiști pleacă în vacanțe scurte, legate de zilele declarate nelucrătoare. Aceste minivacanțe – de Paște, 1 Mai, Rusalii sau Ziua Națională – aduc mari beneficii atât turismului, cât și angajaților români, care au ocazia să se deconecteze câteva zile, pentru ca apoi să revină la locul de muncă mult mai relaxați”, afirmă Cristian Pandel, CEO-ul Christian Tour.

În doar câteva zile de la decizia ca Vinerea Mare să fie sărbătoare legală, agenția de turism a primit deja mult mai multe solicitări de vacanțe în comparație cu anul trecut, raportat la perioada premergătoare Paștelui.

Cei care vor să petreacă sărbătorile în stil tradițional, să participe la slujba de Înviere și să se bucure de mese cu preparate specifice, aleg să rămână în țară, iar Valea Prahovei, Bucovina, Maramureș, Brașov și Mărginimea Sibiului sunt destinațiile alese cu precădere.

De câțiva ani, și stațiunile balneare, precum Băile Felix, sunt căutate de turiști, precum și stațiunile de la Marea Neagră, unde unele hoteluri vor fi deschise de Paște, deși, oficial, sezonul estival începe la 1 mai.

Delta Dunării devine și ea o destinație pentru care turiștii românii manifestă interes în această perioadă și, în consecință, unitățile de cazare de aici au pregătit pachete de Paște.

POATE TE INTERESEAZA
Wolt România, rezultate solide în primul trimestru din 2026
Brandul Radisson Individuals își pregătește intrarea pe piața locală
O nouă agenție Paralela45 în București, în Băneasa Shopping City
Schimbări în managementul Wolt România: Alexandru Ștefan preia și funcția de Country Lead