Frații Roca deschid Casa Cacao, hotelul cu propria fabrică de ciocolată

Frații Roca – Joan, Jordi și Josep- au inaugurat un nou concept în industria ospitalității, Casa Cacao, care reunește sub același acoperiș un hotel și o fabrică de ciocolată. Locația și-a deschis porțile recent în centrul orașului Girona din Spania.

Frații Roca sunt cunoscuți ca fiind proprietari și bucătari ai restaurantului El Celler de Can Roca, cotat cu trei stele Michelin. Acesta a fost listat de mai multe ori în World’s 50 Best Restaurant list și a primit de două ori titulatura de cel mai bun restaurant din lume în revista britanică Restaurant. De asemenea, dețin și Rocambolesc, magazin de înghețată.

Casa Cacao este ideea de business a celui mai tânăr dintre frații Roca, pastry Chef Jordi Roca, care este specializat în deserturile pe bază de cacao, studiind încă de la începutul carierei sale originea acestui ingredient. În incinta hotelului este o fabrică de ciocolată, un atelier și un magazin, de care se va ocupa acesta, împreună cu maestrul ciocolatier Damian Allsop, care i-a fost mentor.

Toate produsele care ies din această fabrică vor avea ambalaje organice, din fibre de cacao reciclate. Furnziorii Casei Cacao fac parte din comunități mici din Peru, Mexic, Venezuela, Columbia sau Ecuador.

„Papilele gustative ale oamenilor care ne vor trece pragul vor simți ceva ce n-au mai simțit niciodată. Turiștii vor intra într-un adevărat univers al ciocolatei și vor învăța cum pot tranforma acest produs și în ce combinații îl pot savura ”, a declarat pastry chef Jordi Roca.

De administrarea hotelului se va ocupa Anna Payet, soția lui Joan Roca, care are peste 20 de ani experiență în industria ospitalității și care a mai fost implicată în deschiderea restaurantului El Celler de Can Roca.

Hotelul Casa Cacao se află într-o clădire istorică complet renovată și are 15 camere, iar acoperișul le oferă turiștilor o vedere panoramică asupra orașului.

POATE TE INTERESEAZA
Metro România își extinde sortimentația permanentă cu o selecție de produse spaniole, în urma unui parteneriat cu ICEX
Revino Gourmet a lansat primele fișe de degustare senzorială dedicate unei selecții premium de brânzeturi maturate românești
Soluții pentru criza forței de muncă, digitalizare și dezvoltarea destinațiilor, dezbătute la Conferința Anuală FIHR
Frudisiac a deschis un restaurant în zona Floreasca, Frudisiac Brod