Piata berii s-a mentinut in 2016 la nivelul anului precedent

Julia Leferman - Director general Berarii RomanieiIn 2016 volumul pietei berii s-a mentinut la 15,8 milioane hl, nivel atins si in 2015, iar consumul pe cap de locuitor s-a situat, la randul sau, la nivelul anului precedent, de 80 l, conform datelor oferite de Asociatia Berarii Romaniei intr-o conferinta de presa ce a avut loc miercuri, 12 aprilie, la Maison 13.

Din acest volum mentionat, 20-25% reprezinta concumul in horeca, iar restul vanzarea in retail.

“Rezultatele anului 2016 reprezinta o evolutie fireasca pentru o piata concurentiala, asa cum este piata berii. Contextul fiscal stabil a fost cel care a permis pietei berii sa evolueze in mod natural, in lipsa unor factori de presiune care sa-i conditioneze trendul”, a spus Shachar Shaine, presedinte Asociatia Berarii Romaniei.

Productia de bere reprezinta un stimul pentru cresterea economica a Romaniei, prin crearea de locuri de munca la nivel national, generarea de valoare adaugata in cadrul tuturor activitatilor conexe si prin contributii la bugetul de stat sub forma de taxe si impozite. Datorita caracterului sau national, definit de productie locala in proportie de peste 97% si 70% ingrediente provenite din agricultura Romaniei, sectorul berii are o influenta asupra gradului de ocupare a fortei de munca, prin crearea, la nivelul intregii tari, direct si indirect, de aproximativ 85.000 locuri de munca.

“Chiar si in conditiile in care volumul pietei in 2016 s-a mentinut la nivelul anului anterior, un lucru este cert: industria berii detine toate atuurile pentru a ramane un element cheie al evolutiei pozitive a economiei locale. Agricultura Romaniei este unul dintre sectoarele asupra caruia productia de bere isi pune in mod vizibil amprenta pozitiva. Astfel, datorita faptului ca 70% din ingredientele berii provin din Romania, peste 10.000 de romani au un loc de munca in agricultura”, a adaugat Julia Leferman, director general Asociatia Berarii Romaniei.

Alte date oferite de Asociatia Berarii Romaniei au fost despre :

*Importuri: desi in 2016 importurile au inregistrat o foarte usoara crestere fata de anul precedent, de 0,09 milioane hl, atingand un total de 0,44 milioane hl, piata berii din Romania continua sa isi pastreze caracterul national, ponderea productiei locale ramanand la peste 97% din consumul intern.

*Exporturi: in ceea ce priveste exporturile, acestea au inregistrat o usoara scadere, de 0,08 milioane hl fata de anul anterior, atingand un total de 0,42 milioane hl.

*Investitii: valoarea investitiilor in 2016 s-a ridicat la 69,7 milioane euro, in crestere cu 14.2 milioane euro fata de 2015. Pana in prezent, investitiile cumulate realizate de membrii Asociatiei de la intrarea acestora pe piata au atins un total de 1,4 miliarde Euro.

POATE TE INTERESEAZA
Horeca Culinary School organizează un Masterclass de Artă Culinară Chineză, susținut de profesori invitați din China
Hesburger, investiție de 500.000 euro în primul său restaurant din Brașov
Ana Hotels a lansat oficial noile pachete „Longevity by Ana Spa Collection”, în cadrul unui eveniment special
Novotel accelerează inițiativele privind trasabilitatea fructelor de mare, educația și transformarea operațională

Comentarii