Fiecare preparat isi oglindeste creatorul

Popularitatea restaurantelor din cadrul Radisson Blu  Hotel Bucuresti se datoreaza, in mare masura, specialitatilor din cartea de meniu, concepute si realizate de executive chef Bernd Kirsch. Acesta si-a dobandit experienta activand in restaurante din Germania natala, Spania, Belgia, Marea Britanie si Emiratele Arabe Unite, fiind alaturi de hotelurile Radisson de aproape 10 ani.

Duo de Foie Gras

Ingrediente
Ficat de gasca 180 g, piure de zmeura 30 g, smochine uscate 60 g, vin Porto 20 ml, vin alb 10 ml, zahar 5 g, anason star 1 pcs., sare de mare 2 g, piper negru 2 g.  
 
Preparare
Dupa ce este curatat, ficatul de gasca se marineaza cu vin de Porto, sare si piper. Se lasa in cuptor la o temperatura de 120°C. Cand este gata, se raceste si se preseaza. Smochinele uscate se taie marunt si se pun la fiert cu zahar, vin si anason, pana devin reductie iar ficatul de gasca proaspat se prajeste in tigaie fara ulei, pana cand capata o culoare aurie. Se presara putina sare de mare.

Dover Sole umplut cu mazare, sunca si sos de sofran

Ingrediente
Dover Sole 400 g, creveti Black tiger 1 pcs., midii negre 80 g, mazare 60 g, sunca Praga 60 g, smantana grasa 100 ml, lamaie 1/2 pcs., parmezan 20 g, usturoi 20 g, salota 80 g, sofran 2 g, sare 2 g, piper negru 2 g
 
Preparare
Pestele intreg se taie file si se marineaza cu sare, piper si suc de lamaie. Se formeaza trei rulouri, care sunt umplute cu mazare, sunca si putin parmezan. Se gateste la cuptor pentru sase minute la o temperatura de 200° C. Pentru sosul de sofran, se soteaza salota in ulei de masline si se adauga vinul alb. Urmeaza sa se adauge supa clara de peste, care se fierbe cu sofranul si smantana lichida. Crevetii si midiile, dupa ce au fost gatite in ulei de masline,usturoi si vin alb, sunt aranjate pe o farfurie langa rulourile de peste.

POATE TE INTERESEAZA
Efectul Picasso. Cultura generală a brandingului în HoReCa
Discretele stele Michelin: Lady Chefs care scriu istoria celebrului ghid
Inovaţia, „ingredientul” principal în meniul Forager
Bucătărie fină pentru toate gusturile

Comentarii