Turism balnear – Dezvoltarea ofertei balneare prin integrarea serviciilor wellness&spa

Pentru că trăim într-o ţară care are multe de oferit sectorului balnear şi pentru că turismul de acest fel a cunoscut, în ultima decadă, o creştere rapidă, atât în Europa, cât şi în lume, conform celui mai recent masterplan pentru dezvoltarea turismului balnear, am stat de vorbă cu Ioana Marian, secretar general al Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR). Am aflat astfel despre tendinţele actuale la nivel mondial ale acestui sector, evoluţia autohtonă, resorturi noi, dar şi despre dificultăţile cu care se confruntă această importantă parte a turismului din România.

În ultimul masterplan pentru dezvoltarea turismului balnear se menţiona, chiar în introducere, că în perioada 2010-2017 creșterea sectorului turismului balnear, care include o paletă largă de servicii, de la turismul medical la cel de tip wellness&spa, a devenit foarte rapidă, atât în Europa, cât și în lume. În ceea ce priveşte tendinţele de dezvoltare, conform Ioanei Marian, secretar OPTBR, la nivel internaţional se observă în ultimii ani o integrare a serviciilor wellness&spa în ofertele balneare, deoarece o abordare wellness a acestui tip de oferte, completată cu servicii spa sporeşte efectele unei cure. În plus, spa-ul atrage mai uşor şi publicul, care nu are neapărat nevoie de o cură balneară, dar frecventează centrele spa pentru starea de bine pe care o obţine acolo. Iar dacă în acelaşi resort identifică şi o ofertă balneară, este foarte probabil să o acceseze.

În ultimul studiu Global Wellness Institute, publicat în 2019 (vezi grafic) se poate remarca faptul că, la nivel mondial, resorturile termale și balneare, care oferă şi servicii spa, au o cifră de afaceri mult mai mare decât cele care oferă strict servicii balneare.

Dezvoltarea ofertei autohtone

În România, stațiuni precum Sovata, Băile Felix, Călimăneşti – Căciulata, Covasna, Băile Tuşnad au cunoscut o evoluţie favorabilă în ultima perioadă, înregistrând un grad de ocupare foarte ridicat. Explicaţiile pentru această creştere pot varia, din spusele secretarului general OPTBR, dar, în general, este vorba de viziunea principalilor investitori din zonă şi de implicarea primarilor în dezvoltarea staţiunii.

În ceea ce priveşte ofertele balneare noi, care au oferte complexe medicale, dar şi facilităţi spa, în ultimii ani s-au modernizat şi construit multe resorturi prin toată ţara: Ana Aslan Health SPA – la Hotel Europa Eforie Nord – unde proprietarii au o preocupare permanentă de a introduce anual servicii noi din sfera wellness-ului, dar şi din cea balneară, Hotelul Brădet din Sovata, Lotus Therm din Băile Felix, Hotelul Palace din Băile Govora, Hotelul Afrodita din Băile Herculane, al cărui centru spa (Herculum SPA) a câştigat anul acesta premiul pentru cel mai bun concept spa oferit de European SPA Association în cadrul Galei anuale Innovation Awards. Lista poate fi completată cu hotelul Orizont din Călimăneşti şi Complexul Balnear Călimănești-Cozia-Oltul, Apollo Wellness Club din Sângeorgiu de Mureş, Sanconfind din Câmpina – unde există în acest moment doar centrul medical, dar urmează să se construiască şi un hotel, hotelul Phoenix din Buziaş, hotelul Arieșul din Turda sau hotelul Căprioara din Covasna, complet renovat în 2016.

Aşteptările turiştilor

În România există două tipuri mari de consumatori ai ofertei balneare: turistul social – pensionari care accesează oferta balneară prin Casa de Pensii şi beneficiază, la preţuri scăzute, de tratamente balneare şi turiştii care vin pe cont propriu în diversele categorii de hoteluri (de la 1 stea până la 5 stele, în funcţie de posibilităţile materiale). În privinţa turişilor străini, Ministerul Sănătății lucrează încă la o metodologie privind decontarea în ţările de origine. Casele de Asigurări de Sănătate din străinătate nu trimit pacienţi în România deoarece nu au primit documentația completă potrivit Directivei 2011 – Cross – Border Patients.

Aşteptările medicale ale turiştilor variază în funcţie de afecţiuni şi, în principiu, îşi aleg staţiunea balneară având în vedere aceste aşteptări.

„Din studiul efectuat în acest an de OPTBR, pe baza rezultatelor din 2018, se observă faptul că peste 1.800.000 de turişti şi-au făcut vacanţele în staţiunile balneare din România, dintre care aproape 453.000 au efectuat şi cure balneare. Un preţ mediu al unui sejur balnear este de 797 lei de persoană, iar preţul mediu al unei cure balneare este de 268 lei”, precizează Ioana Marian.

Resursa umană – situaţia în 2019

Nici sectorul balnear nu este ocolit de problema lipsei de personal. Mai mult, aici această problemă este dublată de lipsa peronalului medical.

„OPTBR a propus câteva soluţii pentru rezolvarea problemei legate de lipsa de medici balneologi. Urmează o întâlnire cu Colegiul Medicilor şi Ministerul Sănătății pentru a decide care este soluția optimă din toate punctele de vedere. Între timp, OPTBR va organiza în 2020 câteva info-tripuri cu medici de familie prin staţiunile balneare. Referitor la personalul hotelier, în staţiunile balneare este chiar puţin mai complicată găsirea oamenilor potriviţi deoarece, fiind servicii specific locale, ideal ar fi ca personalul să fie din zonă, să transmită turiştilor legendele şi tradiţiile balneare locale, indiferent dacă lucrează în baza de tratament balnear, în hotel sau spa”, lămureşte Ioana Marian. Pe lângă această iniţiativă, de identificare de soluţii pentru rezolvarea problemei lipsei medicilor balneologi realizată împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor, OPTBR este implicată în multe alte proiecte de lucru din acest sector. Dintre acestea, se pot menţiona:

  • campania naţională de promovare a turismului de sănătate – cu jurnalişti, bloggeri, agenţii de turism.
  • transformarea staţiunilor balneare în centre de sănătate – un proiect complex în care vor fi incluse atât cele 17 Obiective Globale de dezvoltare sustenabilă (SDG Goals) – asumate de România alături de cele 193 de state membre ONU în septembrie 2015, precum şi concluziile unor studii privind „The blue zones” – acele zone din lume în care trăiesc cei mai mulţi centenari.
  • iniţiative de învăţământ turistic (în colaborare cu centrul naţional de învăţământ turistic, dar şi şcoli de învăţământ dual), astfel încât impactul lipsei de personal în cadrul membrilor OPTBR să poată fi redus.
  • proiecte cu fonduri europene – pentru România, dar şi trans-frontaliere.

„OPTBR este membru al European SPA Association (Nicu Rădulescu, preşedintele OPTBR este şi vice-preşedinte în ESPA), singura asociaţie europeană care face lobby pentru turismul balnear la Parlamentul European şi Comisia Europeană. Comisia sa de experţi, formată din medici cu specializarea balneologie, este cea mai puternică din Europa. Membrii ESPA sunt exclusiv asociaţiile de profil din ţările din Europa (nu direct hoteluri, baze de tratament etc., ci doar asociaţii), ceea ce înseamnă că suntem în contact direct cu toate asociaţiile de profil membre ESPA, ne consultăm pe diverse spețe, creăm conexiuni, suntem incluşi în iniţiativele ESPA, multe dintre ele realizate cu Comisia Europeană etc.”, completează secretarul general OPTBR.

Conferinţa OPTBR

În perioada 18-21 septembrie 2019 OPTBR a organizat cea de-a cincisprezecea ediţie a Congresului Anual al Turismului Balnear şi Spa, sub un nou concept. Au fost aduse la aceeaşi masă, pentru prima dată, ambele pieţe – balneo şi spa & wellness – organizatorii realizând că doar împreună se poate dezvolta mai bine România ca destinaţie balneară & spa, sincronizând piaţa autohtonă cu tendinţele internaţionale ale turismului de sănătate pe cele două componente: tratament şi relaxare.

POATE TE INTERESEAZA
Daniela Anastasescu își extinde responsabilitățile în cadrul Apex Alliance, preluând și funcția de Area Operations Manager
Le Château Ballroom pune accent pe experiențe live în prezentarea locației și serviciilor
Chef Sorin Stoica, Éto: Noul meniu explorează gusturile comunităților care au influențat bucătăria locală
Semifinala South East Europe a competiției S.Pellegrino Young Chef Academy 2026/2027 va avea loc în România. Înscrierile sunt deschise până pe 9 iunie