Mixuri inedite de toamna

Bartending-ul este un domeniu care necesita multa pasiune si implicare, tocmai datorita interactiunii directe cu clientii si componentei puternice de divertisment. Alexandru Tudor de la Barmania indeplineste aceste cerinte din plin, compensand astfel intrarea recenta in aceasta activitate. In scurt timp, el a participat la numeroase competitii, din dorinta de a-si forma o cariera in domeniu.

Alexandru Tudor (foto) a ajuns sa lucreze in bartending printr-o intamplare „norocoasa”. Fiind student in Bucuresti si avand mult timp liber la dispozitie, el a fost mai intai barman intr-un club, iar, ulterior, in 2010, s-a alaturat echipei Barmania, companie de bartending, ce ofera servicii de training, cursuri pentru barmani, cursuri barista, consultanta, catering pentru evenimente si show. Aici a castigat experinta, luand parte la diverse evenimente care au necesitat servicii de bartrending. La o luna si jumatate de lucru in bar, a participat la Barmaniada, un concurs aflat deja la cea de-a treia editie, care are scopul de a reuni cei mai talentati barmani din tara, prin diverse probe, Alexandru concurand la speed service.

Cinci luni mai tarziu, s-a clasat pe locul al treilea in cadrul etapei de mixologie a aceluiasi concurs, in timp ce la proba de bere, alaturi de colegul sau, Dan Ursan, a realizat cel mai mare domino din cocktailuri cu bere. Tot in cadrul unui concurs specializat in mixologie de cocktailuri de bere, Beertenders at work, a iesit pe locul al treilea. Toate aceste concursuri au avut scopul de a-l ajuta sa castige cat mai multa experienta de competitie, consolidandu-si si un renume in domeniu. Desi este un contabil cu acte in regula, el isi doreste sa lucreze in continuare in cadrul Barmania, unde se va concentra atat pe bartending, cat si pe consultanta.

WILD MELONADE

Ingrediente

Vodka – 40 ml Lichior de pepene galben – 20 ml Suc proaspat de lime – 20 ml Sirop de zahar – 20 ml Menta – 8-12 frunze Suc de cranberry – 60 ml

Preparare  

Se pune menta cu siropul de zahar si sucul de lime in boston glass, se piseaza putin, dupa care adaugam restul ingredientelor si amestecam puternic cu gheata. Se strecoara peste gheata intr-un pahar highball si se orneaza cu evantai de mar si menta.

MAVERICK MARTINI

Ingrediente  

Vodka vanilla – 40 ml Lichior Passoa (din fructul pasiunii) – 20 ml Sirop fructul pasiunii – 20 ml Suc proaspat de lime – 20 ml

Preparare  

Se piseaza fructul pasiunii cu siropul de zahar, in paharul boston, dupa care se adauga restul ingredientelor si se amesteca puternic cu gheata in shaker, dupa care se strecoara intr-un pahar de cocktail racit in prealabil. Se orneaza cu fructul pasiunii si baton de vanilie.

POATE TE INTERESEAZA
România, între tendințe globale și conservatorism local
Interviu cu Fausto Zazzara, somelier și producătorul spumantului restaurantelor Michelin din Abruzzo
Tendințe în lumea băuturilor cu și fără alcool
Vinul la doză, de la istoric la nouă tendinţă

Comentarii