Un proiect mai mult decat indraznet, respectiv un hotel de lux unit cu un centru spa de clasa, a fost inaugurat luna aceasta in apropierea stadionului Steaua. Premier Palace Hotel&Spa a fost ridicat, din temelie, din dorinta de a oferi sudului si vestului Capitalei posibilitatea de a accesa aceleasi conditii de cinci stele, specifice in centru si in nord.
Povestea Premier Palace Hotel&Spa a inceput cu achizitia terenului de 8000 de mp in 2008, an in care, de altfel, s-a dat startul si constructiei propriu-zise a cladirii, initial gandita pentru un hotel si un restaurant de 5 stele, iar ulterior luandu-se decizia, data fiind locatia (vis-a-vis de stadionul Steaua), de a se construi si un centru spa. Asa s-a ajuns la un hotel cu un numar de 82 de camere spatioase, cu un design modern, repartizate in doua corpuri separate, unul dintre aceste corpuri gazduind si cel mai complex spa bucurestean.
Pe parcursul lucrarilor de constructie au fost intampinate multe dificultati, cea mai importanta fiind, de departe, criza financiara, care a determinat incetinirea lucrarilor incepute intr-un an de top al expansiunii imobiliare. Dar au fost intampinate si probleme precum inaccesibilitatea utilajelor de mare tonaj, existenta unor cabluri subterane, care in proiect nu existau si riscul de a taia intreaga furnizare a energiei electrice pentru stadionul Steaua. Cu toate aceste impedimente, rezultatul este impresionant, valoarea intreaga a constructiei si dotarilor interioare depasind 10 milioane de euro. De altfel, chiar si numele, Premier Palace, a fost conceput de la ideea de a fi primul, cel mai bun, iar Palace fiind ales ca o completare a conceptului premium – primul palat.
„Este un proiect indraznet, unicul in zona, in care s-a investit foarte multa munca si pasiune si care doreste sa ofere sud-estului Capitalei un loc care sa poata fi numit cu usurinta o oaza de relaxare, intr-o zona caracterizata de blocuri inalte, beton si agitatie“, spune Anca Tanasescu, PR&marketing specialist, Premier Palace Hotel&Spa.
Cele 82 de camere ale hotelului sunt concepute sa intampine o paleta variata de gusturi si necesitati, de la camere single, la apartamente spatioase si confortabile, permitand clientilor sa isi aleaga ceea ce li se potriveste, in functie de tipul de sedere. Astfel, se regasesc un executive floor cu un apartament prezidential si trei camere executive deluxe, 4 apartamente junior (77mp), 38 camere executive (37mp) si 39 camere deluxe (30 mp). Designul spatiilor de cazare este modern, elegant, cu mobila din lemn produsa in Italia, culorile predominante fiind maro, crem, indigo si olive, culori naturale ce ofera oaspetelui o atmosfera calda, relaxanta si intima.
Serviciile sunt cele specifice unui hotel de cinci stele, printre care se pot aminti accesul la internet de mare viteza, servicii de spalatorie si curatatorie 24 h, servicii de curierat, seif gratuit in camera, seif la receptie, bancomat, linie telefonica internationala, cosmetice hoteliere Salvatore Ferragamo, muzica ambientala cu potentiometru in zonele publice si in salile de baie, parcare gratuita, sofer pentru parcare, serviciu inchiriere masini, concierge, doctor si serviciu de urgenta etc.
Oaspetii din zona executive au, de asemenea, un pachet de servicii adresate lor: executive lounge disponibil 07:00-24:00, mic dejun continental, sandvisuri si hors d’oeuvre, bauturi, cocktailuri in timpul zilei, servicii de secretariat si de business center.
Nu in ultimul rand, la etajul al treilea se afla Premier Conference&Events Hall, potrivit pentru toate tipurile de evenimente leisure, pentru conferinte si evenimente corporate, la cele mai inalte standarde calitative, avand un potential de pana la 170 participanti. Dotarile tehnice sunt de ultima generatie: traducere simultana, ecran de proiectie de 5 mp, pupitru de conferinta digital, sisteme audio si video performante, internet wi-fi de mare viteza etc.
Echilibru intre minte si trup
Serviciilor de cazare si evenimente li se adauga cele specifice spa-ului, Premier Spa fiind primul concept de Health Spa din Bucuresti. intins pe o suprafata de 3000 mp, spa-ul aferent hotelului dispune de 21 de cabinete de tratament dedicate special nevoilor si dorintelor celor ce sunt in cautarea echilibrului, linistii si starii de bine psiho-fizice. Ofera tratamente medicale de recuperare, relaxare si intretinere (cure balneo, anti-stres, scadere in greutate si detoxifiere), cat si tratamente holistice si de rasfat, pentru eliberarea de sub stresul cotidian, reechilibrarea balansului energetic, remis-en-forme si reintinerire.
La acestea se adauga piscina si fitness studio- gratuit, thermarium (bio sauna, sauna finlandeza, steam bath, hammam, emotional shower, storm experience, onyx relax room), urban oasis (cu o gama larga de masaje, pachete si proceduri special create pentru a restabili echilibrul dintre trup si minte), clinique spa – terapii medicale specifice, masaje terapeutice, tratamente de recuperare fizica, medici specialisti in recuperare, detoxifiere, dar si salon de infrumusetare si coafura.
„Spa-ul poate fi un element de interes si pentru turistii straini aflati in cautarea unor anumite tipuri de tratamente, cum ar fi procedurile de intinerire Ana Aslan, sarea de Bazna, impachetarile cu namol terapeutic si multe altele“, completeaza Anca Tanasescu.
Despre calitate si aspect
Cu o capacitate de pana la 220 participanti, Premier Palace Restaurant, situat la parterul hotelului, dispune de scena, facilitati multimedia pentru evenimente, decor luminat, design ultra elegant cu vitralii si coloane placate cu onix si echipamente audio-video de ultima generatie.
Chef-ul restaurantului, Martin White, a alcatuit un meniu din preparate atent alese din bucataria internationala, conceput astfel incat sa sustina intregul concept Premier Palace Hotel&Spa, respectiv acela ca sursa sanatatii este armonia dintre trup si suflet, punandu-se accent atat pe aspectul desavarsit al prezentarii, cat si pe calitatea mancarii.
Experienta adunata, rezultat exceptional
Clientii vizati de Premier Palace Hotel&Spa sunt persoane active, exigente, care pun accentul pe calitate, dar si pe detaliile menite sa le evidentieze personalitatea, stiind sa aprecieze serviciile exclusiviste.
Pentru a avea acesti clienti in hotel, a fost pus in aplicare un plan de promovare complex si agresiv. Pe partea de advertising, Premier Palace sunt prezenti in Capitala cu panotaj outdoor, marketing direct, advertising televizat, scris, radiofonic, on-line. in ceea ce priveste partea de PR, hotelul se implica activ in organizarea si sustinerea evenimentelor caritabile, ofera suport pentru organizarea de concerte si alte tipuri de evenimente.
Desigur, obtinerea unor rezultate pozitive, atat in ceea ce priveste clientii, cat si serviciile deosebite, n–ar putea fi posibil fara o echipa deosebita, mare si bine pusa la punct. Cei 140 de angajati ai hotelului au fost recrutati pe criterii precum cunoasterea unei limbi straine, experienta in domeniu, adaptarea la specificului postului vizat in concordanta cu cel al categoriei din care face parte locatia, deschiderea catre nou, atitudinea pozitiva.
Au fost alesi si tineri, fara experienta similara, dar care si-au manifestat dorinta de a lucra in acest domeniu si de a perfectiona informatiile dobandite in anii de studii, deoarece managementul Premier Palace isi doreste sa se implice activ in formarea tinerilor si crearea de noi locuri de munca.
„Echipa noastra este formata din oameni cu multa experienta si prestigiu in turismul high-class. Din managementul Premier Palace fac parte oameni care au lucrat in hoteluri de cinci stele din Bucuresti, din tara si din strainatate, iar toata experienta acestor oameni dedicati, pusa la un loc, nu poate crea decat un rezultat exceptional, servicii de cea mai buna calitate si, cel mai important, clienti multumiti si fericiti“, conchide specialistul in PR&marketing al hotelului, Anca Tanasescu
Adresa: B-dul Ghencea, nr. 134, Bucuresti
Rezervari: 0735 991 111
E-mail: rezervari@premierpalace.ro
Web: www.premierpalace.ro











