Cei doi proprietari ai Gramofon Wine – Marcel Vulpoi, contabil, profesor la ASE și colecționar de artă, și Marcel Pascu, saxofonist și profesor de muzică – au extins crama recent cu un nou spațiu de cazare, ce poate primi în total circa 40 de oaspeți. Gramofon Inn, un art boutique hotel cu 14 camere, fiecare purtând numele unui pictor contemporan, a fost inaugurat în prima decadă a lunii iunie și reprezintă un proiect ce a avut la bază atât o oportunitate de business, cât și devoalarea unei adevărate colecții de artă contemporană. Hotelul va fi clasificat la trei stele, iar pe viitor cei doi au în plan construirea unui glamping și a unui spațiu pentru rulote.
Ce a stat în spatele deciziei de a construi un hotel la crama Gramofon Wine?
Povestea acestui proiect începe cu mult înainte de materializarea sa. Aș spune că a apărut cumva odată cu momentul când am devenit acționar la Gramofon Wine, în 2019. Vinul este despre oameni, veselie, bucurie. În primul an când am organizat prima petrecere, Must Party, aveam locația, superbă de altfel, puteam oferi vin bun, mâncare bună și muzică live și mai bună, dar nu aveam niciun spațiu potrivit. Totuși, stupoare, au venit circa 200 de oameni. În acest loc, în care, repet, în afară de faptul că era un loc foarte frumos, în mijlocul viilor, nu aveam un spațiu potrivit. Și am făcut asta vreo trei ani, timp în care tot ce puteam face era să mai cazăm oamenii pe la cei din zonă, dar, din păcate, deși regiunea are un potențial foarte mare, în imediata apropiere nu se găsește nicio cazare. Apoi, o altă provocare era că era destul de dificil să acoperim partea de mâncare, pentru că efectiv nu găseai un restaurant pe o rază de 20 de kilometri.
Ne-am gândit că trebuie să facem ceva pentru a rezolva această situație. Contabilul din mine a decis să facem un test, să vedem dacă există interes, astfel că întâi am achiziționat cinci căsuțe de lemn (Tiny House) dotate cu tot ce este necesar, pe care le-am „plantat” în vie. Următorul pas a fost să amenajăm și o sală de degustare, ca să facem zpetrecerile și degustările în interior când vremea nu ne permitea. Cu cele cinci căsuțe am avut mare succes, practic în fiecare weekend erau rezervate toate și exista un interes tot mai mare. Așadar, trebuia să ne extindem, pentru a oferi oaspeților noștri confort, condiții bune și servicii de calitate.
Cum s-a materializat proiectul? La ce valoare s-a ridicat investiția?
Pe proprietate aveam o clădire, construită în anii `70, pe fosta fermă comunistă nr. 13 Mocești, practic un paralelipiped cu camerele ca niște cubulețe și toaleta la capătul culoarului. Am decis că merită o transformare cât mai spectaculoasă. Am adus multe îmbunătățiri – pereții erau foarte buni, dar am schimbat acoperișul, am recompartimentat spațiul, am mai construit în spate o parte destinată unei bucătării care să deservească zona de piscină și de evenimente și, ulterior, am făcut deasupra și o terasă. Amenajarea i-am încredințat-o designerului Cristina Joia și am adus-o pe Kata Rudakova, scenograf de top din Kiev și pictoriță recunoscută internațional (care a pictat și un perete din wine barul The Great Hill – n. red.), să picteze exteriorul. Lucrările au durat circa șase luni, din fericire, destul de puțin, iar investiția s-a ridicat la circa un milion de euro. Doar pe partea de amenajare am ajuns la un preț de circa 1.000 de euro pe metru pătrat. Pe scurt, cam acesta a fost parcursul – petreceri, sală de degustare, căsuțe și acum hotel.
Se spune despre Gramofon Inn că este hotelul-muzeu. Cum a apărut ideea de a combina ospitalitatea cu arta și muzica?
Iubesc arta, sunt colecționar. Dețin o frumoasă colecție de tablouri ale unor cunoscuți pictori autohtoni, contemporani sau mai puțin contemporani, cum le spun eu, dar am și multe obiecte vintage, achiziționate de la târguri de profil sau de la licitații. Iar arta face parte din Gramofon încă de acum cinci ani – noi căutam un motto care să ne însoțească și am zis „vin avem, mâncare facem, muzica este deja parte integrantă, ce ne mai place?”. Așa am ajuns la „Wine, art, food and music – The guilty pleasures in life”. Acesta a fost sloganul stabilit atunci, pe care l-am testat apoi la The Great Hill, wine barul pe care l-am deschis în 2021 în zona Cotroceni. Acum, am dus conceptul mai departe, la un alt nivel. Am avut de la început ideea de a atribui fiecărei camere numele unui pictor și de a expune lucrările sale pe pereți, mi-am dorit ca piesele din colecție să fie văzute și admirate de cât mai multă lume. În plus, mi-am dorit să trezesc și curiozitatea oaspeților, în cazul celor care nu sunt familiarizați cu arta autohtonă, de aceea vom pune în fiecare cameră și QR-code-uri care să ofere informații detaliate despre pictorul respectiv. Sunt 14 camere ce poartă numele următorilor pictori: Sorin Ilfoveanu, Manuell Mănăstireanu, Florin Șuțu, Ștefan Pelmuș, Dumitru Macovei, Ammar Alnahhas, Lucian Liciu, Ana Ruxandra Ilfoveanu, Sorin Adam, Petre Achițenie, Augustin Costinescu, Gheorghe Coman, Marcel Chirnoagă și Dan Bota. Din cei 14 pictori, șapte sunt contemporani și șapte sunt super-contemporani, cum îmi place mie să zic. Iar cei șapte super-contemporani au fost prezenți și la petrecerea de inaugurare, a fost emoționant și pentru noi, și pentru ei. Am fost foarte bucuroși și onorați că i-am avut alături. De asemenea, în amenajare sunt integrate și instrumente muzicale de colecție, foarte vechi – de 70, 100 sau chiar 200 de ani, pe care le-am achiziționat în mare parte de pe site-uri de vechituri.
Povestește-ne, pe scurt, despre meniul de mâncare și băuturi, despre facilitățile și serviciile disponibile.
Pe partea de F&B am amenajat o zonă pentru restaurant, care poate primi în jur de o sută de persoane. Într-o primă etapă vor avea acces doar cei cazați la noi, urmând ca pe viitor să fie deschis pentru oricine. Am angajat și un bucătar-șef, Dumitru Telpiz; de origine este din Republica Moldova și a lucrat aproximativ șapte ani în Italia. Este foarte bun, zic eu, creează rețete deosebite, inspirate din bucătăria italiană, dar adaptate gastronomiei noastre. Ca strategie, scopul nostru este să achiziționăm cât mai multe ingrediente locale, de la producători aflați pe o rază de circa 50 de kilometri. Colaborăm deja cu câțiva producători locali și ne dorim să mai identificăm și alții – vom merge inclusiv în zona Buzăului pentru cârnații de Pleșcoi și pastramă, și pentru produsele de la Atelierele Melinis. În principal, pentru evenimente și grupuri vom avea și un meniu prestabilit, cu preparate neaoșe, precum pui la ceaun, ceafă și coaste de porc, plăcinte cu brânză, cu mere etc., pentru că se cer foarte mult. De asemenea, vom avea și un meniu à la carte, cu cinci-șase preparate, nimic foarte complicat în această etapă, la care se adaugă partea de meniu pentru degustări. Meniul de băuturi cuprinde vinuri Gramofon, de la Gramofon Prosecco (private labelul nostru produs în Italia) până la vinars – este vorba de un produs nou, tot private label, realizat pentru noi de Zetea, care se va numi Gramofoniac.
Pentru petrecerea timpului liber dispunem de următoarele facilități: piscină, saună și jacuzzi, iar pe viitor intenționăm să organizăm și tururi ghidate prin zonă, atât la obiective turistice, cât și la alte crame. Tot la capitolul facilități intră sala de degustări, care se poate folosi și pentru diverse evenimente, de la board meetinguri la prezentări, având toate dotările tehnice necesare.
Care sunt așteptările și estimările pentru primul an de funcționare? Ce planuri mai aveți?
Suntem foarte optimiști, perspectivele sunt foarte bune, avem încă de acum stabilite evenimente tip team building și chiar o nuntă, în septembrie. Previzionăm că vor fi foarte multe evenimente corporate și private, avem deja parteneriate cu firme care organizează teambuildinguri, și cu siguranță vom avea și turiști străini, sunt agenții care au venit către noi. În plus, vom avea și evenimentele proprii, atât petreceri, cât și workshopuri dedicate celor care doresc să învețe mai multe despre vinuri.
Mizăm pe faptul că noi eram cunoscuți încă înainte de a avea cazare, consider că petrecerile și evenimentele pe care le găzduiam au reprezentat strategia noastră de marketing și promovare pentru ce va fi urmat să vină – oamenii care au fost la noi ne-au recomandat, au devenit ambasadorii noștri. De asemenea, mizăm și pe turismul de weekend, deoarece în ultimul timp românii au început să descopere vinul și sunt din ce în ce mai mulți doritori de vizite la crame.
Ca estimări, în primii doi ani mă aștept să fim pe un break-even pe partea de enoturism, dar, evident, ne așteptăm la profit pe termen lung. În ceea ce privește planurile, vom vedea cum funcționează hotelul anul acesta și pe viitor intenționăm să amenajăm un spațiu pentru rulote și să construim un glamping.















