Mirela Mateescu, A46 Venue: Venim cu un concept hibrid, ce mizează pe cafea bună, vin bun și evenimente

Fostă corporatistă, cu 15 ani de experiență în real estate, acumulată în departamentele de office, retail, residential și property management, Mirela Mateescu, Co-Founder A46 Venue, a pășit în lumea antreprenoriatului în urmă cu mai bine de șapte ani. Este convinsă că anii din corporație au antrenat-o și pregătit-o pentru „jungla” din antreprenoriatul românesc, mai ales că a abordat un domeniu dominat de bărbați. Împreună cu asociatul său, Daniel Ene, a deschis la finalul anului trecut A46 Venue – un loc potrivit pentru a bea în liniște o cafea bună sau un pahar de vin, dar și pentru a organiza degustări de vinuri, seri culturale, evenimente corporate și private, în cele doar 11 luni de funcționare fiind găzduite deja peste 200 de evenimente.Cum a fost intrarea în antreprenoriat și, totodată, în lumea vinului? Care a fost parcursul?

Târziu, după părerea mea. Aveam 36 de ani când m-am întâlnit cu antreprenoriatul. Cred tare mult că a fost timingul perfect, pentru că după anii din mediul corporatist înțelegeam ce înseamnă stabilitate și predictibilitate și cât de mult sunt dispusă să muncesc pentru ele. Când m-am trezit brusc într-un domeniu nou, dominat de bărbați, m-am gândit să compensez anii de practică cu școala și cu tot felul de abordări din diverse structuri. Astfel, am urmat cursurile școlii de somelieri, avându-l ca îndrumător pe Sergiu Nedelea, am făcut un curs de degustători autorizați la ADAR și am urmat cursurile academiei londoneze Wine and Spirits Education Trust (WSET) până la nivelul 3 și sper să încep în 2024 și ultimul nivel. În plus, pentru că unul din oamenii pe care îi admir foarte mult în acest domeniu este doamna profesor Arina Antoce, am urmat și cursurile Masterului de Vie, Vin, Vinificație și Marketing Viticol de la USAMV București. Cu fiecare curs, cu fiecare certificare, cu fiecare specialist pe care l-am întâlnit, am mai pus o cărămidă la cunoașterea, dăruirea și curiozitatea pe care le simt față de acest domeniu și care cred că nu se vor termina niciodată.

În decembrie 2022, ai deschis A46 Venue. Cum a apărut ideea acestui concept și cum s-a materializat?

Pasiunea mea pentru tot ceea ce înseamnă lumea vinurilor a făcut cunoștință cu pasiunea lui Daniel Ene, owner MovingBox (unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de mutare și depozitare), pentru locații superbe și pline de poveste. Astfel, am luat decizia de a deschide împreună ușile unui loc cu o atmosferă plăcută și relaxantă. Și am găsit locul dorit pe Aleea Alexandru din centrul Bucureștiului – o casă care ne-a fascinat cu aerul său boem, cu energia bună și versatilitatea ei. Am știut de la prima vedere că va renaște în seri cu poezie, cu muzică, cu teatru, cu film, cu degustări de vin, cu dans sau cu evenimente private sau corporate de mare succes. Descoperind apoi povestea casei, care a aparținut Miliței Petrașcu (pictoriță și sculptoriță în anii `20-`30, elevă a lui Brâncuși între 1919 și 1923), care ziua crea și seara organiza petreceri pentru artiștii vremii chiar la parterul casei unde ne desfășurăm noi acum activitatea, am considerat că cel mai frumos lucru pe care l-am putea face ar fi acest arc peste timp și o sută de ani mai târziu să umplem casa tot cu voie bună, cu pahare pline și cu artă în toate formele ei.

Noi am plecat de la ideea de AM – să avem un loc unde să bem o cafea de specialitate bună – și PM – unde să savurăm un pahar de spumant. Însă spațiul fiind mult prea mare doar pentru o cafenea sau doar pentru un wine bar, am decis să fie acel loc în care vii să bei o cafea sau un pahar de vin, te îndrăgostești de casă și de terasa ei, și te gândești ce fain ar fi să-ți chemi prietenii sau să organizezi un eveniment aici, pentru că spațiul este potrivit pentru orice tip de eveniment cu până la 120 de participanți. Pe scurt, A46 Venue este locul unde cafeaua de origine este apreciată în egală măsură ca vinurile românești sau de import, spumante sau liniștite, atent selecționate și povestite de mine, curatorul de vin al casei. Pe partea de food, colaborăm cu furnizori cu experiență, cu valori comune cu ale noastre, care ne pot oferi produse din ingrediente premium și cât mai proaspete. În prezent, suntem aproape de finalizat bucătăria și abia așteptăm să facem probe pentru meniul cald care va completa selecția de brânzeturi și charcuterie, tartinabilele și salatele disponibile acum în meniu.

În ceea ce privește amenajarea, am lucrat la designul interior cu Ramona Țulucă de la Intermood Studio, un designer tânăr care a înțeles fascinația noastră pentru aerul interbelic și boem al casei și a păstrat elementele definitorii clasice. În rest, totul a presupus o investiție nouă, care s-a ridicat până în prezent la aproape 180.000 de euro, și urmează să mai investim în amenajarea bucătăriei. Toate demersurile necesare deschiderii locației au durat circa cinci luni, iar după 11 luni de funcționare ne putem mândri cu peste 200 de evenimente organizate.

Dacă vorbim despre vinuri, cum arată selecția disponibilă aici?

Selecția de vinuri este una relativ restrânsă. Atunci când le-am ales, am vrut ca și cunoscătorul de vin, dar și iubitorul de vin, aflat la început de drum, să găsească cel puțin două-trei etichete care să îl atragă. Avem circa 70 de etichete de vin – spumante (spumante românești, cava, franciacorta, prosecco și champagne) și liniștite, atât românești, cât și de import, din zone viticole de renume. Nu ne lipsesc Crâmpoșia, Busuioaca de Bohotin sau Negrul de Drăgășani și nici Cabernetul Sauvignon, singurul vin roșu românesc punctat de Robert Parker cu 93 de puncte. Apoi, nu ne lipsesc nici Verdejo spaniol vesel și crocant, nici elegantul și stilatul Chablis. La vinurile roșii am încercat să punctez atât Lumea Nouă, cât și Lumea Veche, cu soiuri și crame pe care marea majoritate le cunoaște și le alege cu ușurință.

Detaliază puțin cine sunt clienții voștri, cui vă adresați în special?

Clientul nostru este atât clientul corporate, care își dorește un spațiu unde să organizeze un training pentru echipă sau o degustare de vin pentru partenerii de business, o întâlnire cu echipa de management sau o lansare de produs, cât și persoana care iubește cafeaua de origine pe care vrea să o savureze lângă un croasant proaspăt ieșit din cuptor, persoana care caută un spațiu de întâlnire în oraș, persoana care iese la un pahar de vin seara sau cea care dorește să organizeze o petrecere aniversară, pentru o zi de naștere sau orice alt eveniment important din viața ei. Tot client A46 este și acea persoană care iubește frumosul și se lasă cucerită de el în serile când organizăm spectacole de teatru și improvizație, proiecții de film, citire de poezie, degustări de vin, muzică live sau ateliere de dezvoltare personală.

Referindu-ne, per ansamblu, la industria vinului, cum vezi evoluția pieței locale?

România este un jucător foarte important în lumea vinurilor și, de mai bine de zece ani, sunt foarte multe crame care aduc acasă premii importante de la cele mai prestigioase concursuri internaționale din Asia și Europa. Vorbim aici de medalii de argint și aur obținute la competiții unde ajung peste 2.500 de probe de vin, din toată lumea. Avem cu ce să ne lăudăm, da!

Publicația londoneză Decanter a punctat cu peste 90 de puncte multe vinuri de la producători români, iar faimosul Robert Parker a acordat și 93 de puncte unui Cabernet produs aici, la noi, de o cramă cu state vechi. Busuioaca noastră de Bohotin încântă jurații din multe concursuri și îmi vin în minte acum minimum trei producători care au primit medalii de aur pentru vinurile lor produse din acest soi. Ocupăm un onorabil loc 13 mondial și șase în Europa, ca producători. Accesând din ce în ce mai multe fonduri și vinificatori cu experiență, vinurile românești ar putea ajunge departe dacă ar avea și susținerea necesară din partea autorităților și a ministerelor de resort.

Sunt românii interesați să afle cât mai multe despre vin?

Consumatorul de vin este din ce în ce mai avid de cunoaștere, de experiențe noi. Merge la degustări, se
înscrie la cursuri, încearcă și alte etichete, nu doar pe cele cunoscute, își aduce prietenii să le arate cât de frumos și bun este vinul X lângă brânzeturile Y. Este tare frumos ce se întâmplă. Dacă la primul meu curs de vin am avut 12 înscrieri, la ultimul au fost 54, iar acest lucru spune multe. Nivelul de educare depinde de disponibilitatea fiecăruia și de interesul său de a cunoaște detalii, de a călători, dar în egală măsură depinde și de producători, de somelieri, de comunicatori. Toți aceștia ar trebui, după părerea mea, să se gândească continuu cum își pot surprinde publicul, ce noutăți mai pot livra, cum pot să transmită mai multe informații despre vinul și crama pe care le reprezintă, cum pot atrage clienţi și cum îi pot fideliza etc.

Ce planuri aveți pentru anul viitor, dar și pe termen mediu?

Din punctul de vedere al businessului, ne dorim un ROI în cinci ani, însă, având în vedere contextul economic, depinde de cât de optimiști ne va lăsa piața să fim. Altfel, ne dorim un 2024 cel puțin cum a fost 2023 – să fie cu tot atâtea evenimente și la fel de diverse: ședințe de departament, petreceri de Crăciun, lansări de produs, traininguri de echipe, show-uri de improvizație, seri de poezie, cursuri de teatru pentru copii, teatru senzorial, degustări și cursuri de vin, petreceri aniversare, botezuri și cununii, petreceri-surpriză, ateliere de dezvoltare personală, seri de fotbal ș.a.m.d.

POATE TE INTERESEAZA
Radu și Alexandru Dumitrescu, Lovin’ Winebar: Este vremea locurilor mici, cu meniu scurt și adaptat perfect gustului tuturor
Laura Diniță, Vino: Fiecare nou wine bar va ajuta la construirea comunității
Monica Dinu, Old Team Distribution: Intrarea pe segmente noi de piață, atu în consolidarea businessului
Domeniile Panciu Winery & Resort, un concept la intersecția dintre natură, funcționalitate și estetică