Nicuţa Enache a plecat în Italia când avea doar 19 ani, iar după 12 ani de lucrat în restaurante a decis că e momentul să se întoarcă în ţară, pentru un business propriu. În toamna lui 2014, a deschis Osteria Ciao Niki, un mic local prin care a replicat conceptul clasicei osterii italiene. Începutul a fost dificil, întrucât românii nu erau familiarizaţi cu un astfel de local, însă perseverenţa proprietarei l-a impus, într-un final, pe piaţa bucureșteană. În 2019 a decis că e momentul să se extindă. Restaurantul Ciao Niki și-a găsit locul într-o casă istorică din zona Armenească.
Ai locuit și lucrat în Italia 12 ani. De ce te-ai întors în țară?
Am plecat în Italia imediat ce am terminat liceul, iar timp de 12 ani am muncit în domeniul restaurantelor, în Roma. Am început de jos, am muncit foarte mult, am avut perioade în care lucram chiar și în trei restaurante. La un moment dat, proprietarul restaurantului în care lucram mi-a încredințat administrarea localului său și așa mi-am dat seama că pot gestiona un astfel de business. Atunci m-am gândit prima dată să-mi deschid un restaurant. De ce am plecat din Italia? Sincer, am plecat pentru că am uitat să trăiesc. În afară de muncă nu știam altceva. Eram un robot, așa cum suntem foarte mulți dintre cei care muncim în străinătate. Ajunsesem să simt că viața trece pe lângă mine și nu mă pot bucura de ea. Astfel, într-o săptămână am luat decizia de a mă întoarce în țară.
Cum a fost noul început, în România?
Începutul nu a fost ușor, pentru că fusesem plecată din țară mult timp și nu cunoșteam Bucureștiul. Practic, m-am simțit în București cum m-am simțit prima oară în Roma. În plus, nu știam nimic despre ce înseamnă să îți deschizi o afacere în România, dar nu m-am lăsat copleșită. Nu știam de unde să încep, dar cred că m-a ajutat faptul că știam clar ce vreau să fac. Sunt fericită că am putut să pun în practică tot ce am învățat în Italia. Într-adevăr, am trecut și prin momente cumplit de grele, mai ales din cauza birocrației excesive și a lipsei de personal. Și aici muncesc mult, dar am mai mult timp, reușesc să mă implic în multe alte proiecte, nu doar în domeniul horeca. Am mai multe satisfacții acasă.
Povestește-ne cum a pornit Osteria Ciao Niki și cum a ajuns să fie cunoscută.
Cum spuneam, începutul a fost greu, mai ales că am venit cu un concept nou, cel de osterie – un local mic, de familie, care nu are un meniu stabil, pentru că este schimbat zilnic, și nici toate prețurile afișate. Chiar dacă mai existau în oraș câteva locații care se numeau osterie, nu reprezentau conceptul clasic. La început, veneau oamenii, le plăcea mâncarea, dar totuși restaurantul era aproape mereu gol, nu aveam mulți clienți. Pentru a atrage clienți, mai ales de la clădirile de birouri din zonă, am introdus un meniu de prânz, la sugestia unei cliente cu care mă împrietenisem. Astfel, am început să avem clienți, dar am avut alte motive de panică. Nu făceam față, pentru că eram singură: eu găteam, eu serveam, eu curățam, eu aprovizionam etc. Am avut momente când m-au ajutat chiar oaspeții Osteriei. Mulți ani am gătit doar eu, până când am găsit persoane care au rămas mai mult, astfel încât să le învăț să gătească. Unii au rămas, alții au plecat, așa stau lucrurile în horeca. Este crunt. Aici este, într-adevăr, cea mai mare problemă. Am mai avut probleme pe partea de legislație, cu furnizorii, pentru că import toate produsele din Italia, dar cea cu personalul este, de departe, cea mai gravă.
Ca să răspund la întrebare: da, la început oamenii au fost reticenți, dar în timp le-am câștigat încrederea. Au înțeles conceptul, și, mai mult decât atât, au revenit cu prieteni. Cred că am avut succes tocmai pentru că am venit cu ceva nou pe piața aglomerată a Capitalei.
Cum te-a ajutat aici experiența acumulată în Italia?
Eu am avut ocazia să trăiesc altfel, să văd o altă lume și am avut șansa de a veni acasă cu un vast bagaj de cunoștințe. Dacă nu plecam, poate că nu le dobândeam și poate nu aveam atât curaj să risc. Cred că este bine să ai posibilitatea să pleci, dar important este să te întorci. Apoi, faptul că sunt obișnuită cu munca mi-a dat putere să reușesc. De exemplu, în noul restaurant, deschis în vara anului trecut, nu am avut bucătar câteva luni. Pe lângă drumurile de la o locație la alta, o perioadă am muncit cot la cot cu echipa mea.
Cum a venit decizia de a extinde businessul?
Pentru că Osteria este mică, are doar 30 de locuri, nu are terasă, iar cererea a început să fie foarte mare, am decis că este timpul să fac pasul următor. În acest scop, am intrat chiar într-un parteneriat, care din păcate a mai funcționat doar puțin timp după deschiderea restaurantului. Pe de altă parte, dacă nu intram în acest parteneriat, poate nu aș fi reușit să fac un pas atât de mare, din toate punctele de vedere. Restaurantul Ciao Niki este amplasat într-o casă superbă de pe strada Bocșa, ce aparține moşenitorilor celebrului dirijor Sergiu Celibidache. Am încercat să-i păstrăm farmecul, mobilierul modern este ales special astfel încât să scoată în evidență frumusețea casei. Avem circa 100 de locuri în interior și o terasă de aproximativ 80 de locuri. Meniul cuprinde și preparate fixe, însă merg tot pe conceptul italian, în care oaspeților li se poate recomanda un preparat în funcție de ingredientele disponibile în ziua respectivă. Am plecat cu ideea de a duce mai departe ceea ce oamenii cunoșteau deja de la Osterie. Îmi doresc să vină și aici cu drag, să mănânce, să se relaxeze.
Care a fost feedbackul clienților?
Restaurantul s-a deschis în vara lui 2019, iar dacă în prima lună a fost plin, au venit lunile de vară și odată cu ele concediile. Până în octombrie am avut luni foarte grele, au fost momente în care a fost nevoie să iau bani de la Osterie ca să pot plăti salariile sau alte cheltuieli de aici. A fost greu, dar lucrurile încep să se așeze. Osteria și-a câștigat un renume în rândul bucureștenilor, au început să vină și la restaurant. Pentru că oferim și aici aceeași calitate a preparatelor și serviciilor.
Ce crezi că ar trebui să se schimbe în piața locală?
Sincer, mi-aș dori să ne mai civilizăm un pic, să nu mai fim atât de invidioși și orgolioși. Aș vrea ca statul să ne ofere mai multe oportunități și mai mult sprijin nouă, antreprenorilor. Sau să ni se permită să ne dezvoltăm, să se simplifice birocrația, nu să ne împiedice. Apoi, noi, cei care am învățat în alte țări că lucrurile se pot face și altfel, ne-am dori să avem șansa de a arăta că se poate trăi și altfel, că nu este totul alb sau negru. Să arătăm că lucrurile se pot schimba în bine, important este să-ți dorești.
Cum arată planurile de viitor?
După restaurant, mă gândesc că pasul următor ar fi încă o locație sau o franciză. Îmi place enorm ce fac, nu voi pleca niciodată din acest domeniu. Îmi doresc să consolidez businessul Ciao Niki și să pot înființa o franciză care să ducă mai departe brandul. Deocamdată, va mai urma o perioadă de sacrificiu, apoi voi putea merge mai departe. A fost foarte greu să plec de la Osterie și să le dau oamenilor încredere că lucrurile vor funcționa la fel ca întotdeauna. Oamenii încă mă sună și mă întreabă unde sunt, la osterie sau la restaurant, și vin după mine. Și mie mi-a fost greu, pentru că Osteria este un proiect de suflet, dar am dus-o până în punctul maxim și trebuie să fac la fel și cu restaurantul.
Regreți vreo clipă decizia de a reveni în țară?
Nu, niciun moment! Poate că dacă rămâneam în Italia îmi era mai ușor. Trăiam acolo de atâția ani, eram în lumea lor, cunoșteam tot, știam mersul acestui tip de afacere. Dacă ar fi să aleg din nou, aș lua aceeași hotărâre. Și nici nu m-aș mai întoarce în Italia. De altfel, sunt implicată în Repatriot, un proiect dedicat românilor din Diaspora care doresc să se reconecteze cu România, fie pentru a investi, fie pentru a reveni în țară. Particip la multe evenimente, unde spun povestea mea, pentru a-i convinge și pe alții să se întoarcă acasă, pentru că și aici se pot face lucruri bune și bine.
Interviul a fost publicat în numărul din ianuarie-februarie 2020 al revistei Trends by HRB în cadrul rubricii cover story, ce a fost dedicată, de această dată, profesioniștilor care au lucrat sau și-au făcut studiile în străinătate dar au preferat să se întoarcă și să-și deschidă un business în țara natală. În perioada următoare vom publica interviurile cu cei patru antreprenori care și-au spus povestea în paginile revistei.
