„Crossroads of Europe“ este o noua initiativa a oficialilor de la Bruxelles, destinata identificarii si promovarii locurilor si rutelor europene asociate diferitelor culturi de pe Batranul Continent, in scopul cooperarii si schimbului de experienta, pentru cresterea interesului fata de potentialul noilor tipuri de turism de nisa. Prima editie a conferintei a avut loc la inceputul lunii iunie la Pavia, in Italia.
Europa ofera o larga varietate de itinerarii culturale, cuprinse inca din 1987 in programele UE si configurate pe baza principiilor de baza ale Uniunii: respectarea drepturilor omului, democratie culturala, diversitate si identitate culturala, schimburi de experienta intre tari pentru imbogatirea patrimoniului cultural comun. Din 1998 functioneaza si Institutul European al Rutelor Culturale (EICR), dar, in ultimii ani, a aparut necesitatea interactiunii directe intre diferitii actori turistici (tour-operatori, camere de comert, autoritati locale si regionale, mediu de afaceri), pentru stimularea inovatiei si competitivitatii. Rutele culturale au creat in toti acesti ani un gen propriu de turism, prietenos cu mediul inconjurator, valorizant al traditiilor locale si promotor al patrimoniului imaterial al zonelor implicate. Mai mult, Comisia Europeana sprijina si co-finanteaza proiectele ce vizeaza rute culturale europene, sustine organizarea primului Festival European dedicat rutelor culturale din UE, de aceea a considerat prioritar evenimentul de la Pavia, la care a participat si vicepresedintele Comisiei, Antonio Tajani.
Tajani coordoneaza activitatile din industrie si antreprenoriat, iar declaratia sa din cadrul conferintei a marcat faptul ca „rutele culturale sunt un concept de viitor, cu un rol tot mai important in dezvoltarea sectorului turistic si in aplicarea solutiilor inovative si de crestere a IMM-urilor din acest domeniu. Europenii sunt dornici sa exploreze si sa cunoasca elemente inedite din cultura celorlalte state din Uniune, iar acest lucru reprezinta o sursa durabila pentru un turism de inalta calitate, care nu este sezonier, pune in valoare diversitatea ofertei unei tari si o face cunoscuta la un nivel spiritual mai inalt decat cel obisnuit”.
Sumarul discutiilor si prezentarilor de la Pavia este disponibil la adresa http://ec.europa.eu. Peste 20 de itinerarii trans-nationale au primit deja certificarile necesare de la organismele UE, dar sunt mult mai multe trasee efective, daca le includem si pe cele locale sau regionale. Cele mai cunoscute si mai reusite rute culturale la nivel continental sunt:
- Traseul Cortinei de Fier – ruta ciclista europeana, pe mai mult de 7.000 de kilometri, prin 20 de tari, de la Marea Barents la Marea Neagra, pe linia ce diviza continentul pana acum doua decenii si-un pic: http://www.ironcurtaintrail.eu. Aceasta ruta culturala a fost aleasa in 2005 de catre Parlamentul European ca proiect-model de turism durabil, mobilitate ecologica si simbol al reunificarii.
- Odyssey – proiect care leaga principalele porturi la Marea Mediterana si, in cadrul caruia se organizeaza si vizite turistice in jurul oraselor respective: http://www.odyssea.eu.
- Drumul Maslinului – pe urmele traditiei mediteraneene, de la Messina in Grecia : http://www.olivetreeroute.gr.
- Via Francigena – pe urmele pelerinilor, de la Canterbury la Roma www.associazioneviafrancigena.com
- Pe urmele lui Saint Martin – peste 450 de kilometri prin Germania, Spania, Italia, Franta, Elvetia si Luxemburg, prin locurile ce poarta urme si povesti ale vietii Sfantului generozitatii. www.saintmartindetours.eu.
- Transromanica – pe urmele intortocheate si urmand legende ale castelelor, catedralelor si manastirilor de secol X-XII. http://www.coe.int.
- Ruta termala din Grecia, de-a lungul Europei, prin Baden-Baden, Bath, Budapesta, Karlovy Vary, Vichy. http://www.culture-routes.lu.
- Pelerinajele la/de la Catedrala Santiago de Compostela din Galitia www.chemin-compostelle.com.
Pentru detalii despre depunerea proiectelor pentru cofinantare si afilierea la rute culturale existente sau crearea altora noi, care sa promoveze si estul Europei, puteti accesa site-urile: http://ec.europa.eu, http://www.coe.int.
Pe plan international, un reper de succes in derularea unor astfel de rute culturale este Drumul Matasii – http://silkroad.unwto.org, care-si asteapta oaspetii la conferinta din septembrie, in Azerbaidjan, unde reprezentantii turismului continental pot extinde drumurile europene catre culturi si obiceiuri asiatice.











