Inca un „hop”!

Spatiul „info“ din Romania, desi vinde bine insuccesul, barfa, mizeria, grotescul, pare sa fie obligat sa isi redeseneze teritoriul, lasand loc (cu parere de rau, parca) stirilor pozitive. Pentru ca, da, se schimba multe lucruri in bine. Chiar si in horeca.

O gluma virala (circula pe internet) surprinde lipsa de transfer a memoriei colective romanesti, de la o generatie la alta. „Nu era mancare pe vremea lui Ceausescu? Trebuie sa fi fost o problema de logistica la Mega Image“- spun tinerii de azi.
Ei bine, ar fi potrivit sa constientizam cu totii de la ce dezastru al serviciului de „alimentatie publica“ am plecat in ’90.
Sa nu uitam nicio secunda haiduceala din intervalul 1990-2000.
Sa asezam peste aceste imagini ale trecutului, imagini actuale…
Ma bucur foarte mult (chiar si egoist, pentru mine insumi) sa constat ca anticiparile, sfaturile expuse in aceasta rubrica, au prins viata. In mod clar, nu am fost o sursa unica de informatie dar, trebuie sa intelegeti, satisfactia pentru „am avut dreptate“ chiar nu vreau sa o minimalizez. Nu imi place sa am dreptate atunci cand anunt lucruri rele, dar, cand se intampla ceva „de bine“, e OK.

Asadar, rand pe rand, au inceput sa apara restaurante cu identitate clara, cu un circuit comercial si de un flux logistic/tehnologic adaptat vremurilor si rigorilor de igiena, menu-urile sunt bogate, au aparut chef si somelier in limbajul angajatorului, se desfasoara evenimente, lista vinurilor este din ce in ce mai larga, inventarul de o calitate din ce in ce mai aproape de standardul declarat al restaurantului, se serveste vinul la pahar din surse identificabile s.a.m.d.
Cel mai incantat sunt de faptul ca, in zonele turistice, pe litoral mai ales, poti „vedea“ cam toate vinurile interesante, din intreaga tara.
Nu e zi in calendar fara un eveniment/degustare in care, iata, somelierul este maestrul de ceremonii. Din Mamaia Nord pana in Vama Veche, masinile producatorilor sau ale distribuitorilor cara si cara…
Acestea sunt lucrurile/ faptele bune.

Ce mai scartaie?
Minima formare a ospatarilor. Adica, daca tot vine un sommelier pentru un eveniment la ceas de seara, poate sa aloce 30-40 minute pentru o „instruire“ a personalului. Chiar daca informatic nu e completa, chiar daca (OK, acceptam) este axata mai mult pe vinurile (re)prezentate, tot este un castig.  
Am cerut la un spectacol „stand-up comedy“, spectacol tinut intr-un restaurant/terasa (bravo, e bine) un vin alb sec, tanar, rece. Imi doream sa evit din partea grupului in care ma aflam orice referire la meseria mea. Chelnerita zice : „Nu stiu, va aduc lista“.
Lista adusa. Pun degetul si ii arat un Sauvignon Blanc. „Ma duc sa verific“. Vine. „N-avem“. „Domnisoara, zic, incepe spectacolul, spuneti-mi dumneavoastra ce aveti“. „Traminer roze`[roze]“. Zic: „E Traminer roz, dar e alb. OK. Aduceti-l, va rog!“ Pleaca. „Mi-a spus seful ca nu mai avem vinuri rose“. „Pai asta spuneam si eu. E alb“. „Aici scrie roz“. „Domnisoara, aduceti sticla, indiferent de ce culoare are vinul“. Daca discutia s-ar fi purtat cu un strain, acesta n-ar fi aflat niciodata ce culoare avea acel Traminer. Lumina s-a stins pentru show si, sincron, (wow) a aparut si vinul. As fi putut ramane cu notele de trandafir dar, din pacate, gustul (care tine de serviciu, nu de vin) a fost unul amar.
Cred, de asemenea, ca s-ar mai putea umbla la „textele“ celor care fac prezentari. „Evoluand“ pentru o firma sau alta, cei de bun simt isi pot da seama lesne ca superlativele absolute devin ridicole. Sa privim problema din doua unghiuri.

Esti somelier. Se presupune ca iti construiesti o imagine, ca lumea va avea incredere in tine. Prinzi contract cu Domeniul X. „Vinurile de aici sunt, de departe, etalonul calitatii pentru productia viticola romaneasca. Cel mai bun, cel mai premiat, cel mai vandut“ etc.
Cand schimbi barca (contractul), firma Y devine detinatoarea celor mai si celor mai „bla, bla“. Nu este bine pentru tine. Ajungi sa razi de propriile gogomanii iar spectatorul, invitatul (al doilea unghi) vede un personaj de circ care, in acelasi spatiu, se suprapune pe alte „spectacole“ la fel de necredibile, sustinute in alte zile.
Turistul captiv al unui restaurant (are omul bilet si cina asigurata) poate asista si la trei – patru degustari pe saptamana, ale unor producatori diferiti. Cu ce mesaj ramane el? Ca toti sunt niste laudarosi si ca tot pe gustul lui se poate baza. Nu este bine.
Daca iubitorul de vin apuca sa puna o eticheta pe tagma somelierilor, greu va putea fi stearsa.

O ultima observatie
Tot la capitolul „schimbari“- as mai propune ceva. Imi este greu sa beau un vin dintr-un pahar inscriptionat cu numele altui vin, al altui producator, din alt soi, din alta regiune, tara s.a.m.d.
Daca in acel pahar branduit se toarna o posirca otetita si tulbure? Un deserviciu si pentru cel care a vrut sa-si faca reclama. E un semn de intrebare. Raspunsul il intuim cu totii insa, sa incheiem in nota pozitiva a constatarilor initiale.
Horeca romaneasca se regaseste si pasii pe care ii mai are de facut pentru succes sunt cu mult mai mici si mai putini decat cei pe care i-a facut pana acum.
Totusi, acesti pasi sunt cei mai vizibili si conteaza destul de mult in economia afacerii.
Cu alte cuvinte, de ce sa mai zabovim? Hop si am iesit la lumina!

POATE TE INTERESEAZA
Efectul Picasso. Cultura generală a brandingului în HoReCa
Discretele stele Michelin: Lady Chefs care scriu istoria celebrului ghid
Inovaţia, „ingredientul” principal în meniul Forager
Bucătărie fină pentru toate gusturile

Comentarii