Dumitru Bucsa este executive chef al Hotelului Pullman din Bucuresti, fiind anagajat al unitatii inca din 1994, de la deschiderea acestuia.
Odata cu inaugurarea terasei restaurantului La Gallette, din cadrul hotelului, acesta propune doua preparate lejere, de vara, care pot fi comandate zilnic in locatie.
Rulouri de legume
Ingrediente
Un dovlecel verde, o vanata medie, doi ardei grasi (rosii), 200 g de branza de capra, salata Rucola, ulei de masline, busuioc proaspat, o crenguta de rozmarin, un catel de usturoi, otet balsamic, sare, piper.
Preparare
Legumele taiate pe lungime (vanata si dovlecelul) se dau la gratar, se pun intr-un vas cu ulei de masline, sare, piper, rozmarin, busuioc tocat si usturoiul pisat. Se pun la marinat timp de 15 minute. Se scurg si se ruleaza alternand cele doua legume. Optional putem adauga felii subtiri de rosii proaspete intre straturi. In acelasi timp se pun si ardeii la copt pe gratar, cand sunt gata se curata bine de pielite si seminte si se taie fasii subtiri. Se pot asezona cu marinata ramasa de la rulouri. Pe farfurie se aranjeaza cat mai estetic rulourile, salata de ardei copti, salata Rucola si branza de capra taiata felii. Se asezoneaza totul cu ulei de masline si otet balsamic.
Prajitura cu crema de vanilie
Ingrediente
400 g blat de tort (alb), 250 g capsune proaspete, 400 g crema de vanilie deja preparata, 90 g zahar pudra, 40 ml lichior de mandarine, 20 ml sirop de capsune. Decor: 100 g ciocolata neagra menaj, 50 ml frisca lichida, 6 capsune intregi, funze de menta proaspata.
Preparare
Se pun la fiert, in 100 ml de apa rece, zaharul pudra, lichiorul de mandarine si siropul de capsune, timp de 10 minute. Apoi se pune la racit. Blatul se taie in felii (pentru 2 straturi), se pune primul strat in forma de tort (15 cm diametru), se insiropeaza cu jumatate din cantitatea de sirop obtinut, se toarna crema de vanilie si capsunele taiate in sferturi (sau feliute), se pune si al doilea strat de blat care va fi insiropat cu restul de sirop. Se pune la frigider pentru 40-45 de minute. Se va face o glazura din ciocolata topita si frisca lichida, care se toarna pe prajitura, imediat ce a fost scoasa de la frigider. Se serveste cu decor de capsune si frunze de menta proaspata.











