Pentru cei nascuti in anii ’50 -’60 exista putine cazuri in care se poate consulta un arbore genealogic care sa contina mai mult de patru generatii de inaintasi. Asta, in cazul cel mai fericit si, trebuie sa recunoastem, cu foarte multe „goluri“, pe diferite linii. La vin, la soiurile de struguri, lucrurile nu stau diferit, cel putin in mentalul colectiv.
Este suficient sa cautam o istorie a anilor de recolta deosebiti, asa cum au francezii „la carte de millesimes“- care se intinde pe o perioada de cel putin 150 de ani in urma, si constatam, din pacate, cam acelasi lucru ca in cazul unui arbore genealogic uman.
In egala masura, putem constata ca, hibrizii introdusi in exploatare dupa filoxera si, mai cu seama, in perioada „puterii populare“, prin vinurile obtinute, au ajuns sa fie „mostenire din mosi stramosi“. De fapt, este argumentul major adus in orice polemica care atinge calitatea discutabila a vinului de tara.
Lipsa unei perspective istorice atrage in capcana si oameni de buna credinta, validandu-se astfel un mit care prin circulatia pe care o are, dauneaza grav…
Filoxera a fost un prag aidoma Potopului biblic, ramanand si astazi valabila plasarea in timp, atunci cand vorbim despre vitivinicultura, „inainte“ si „dupa“.
Pentru a fi obiectivi, este necesar sa admitem ca disparitia unor soiuri autohtone sau a unor soiuri adoptate si cultivate vreme indelungata pe teritoriul tarii noastre, nu a fost cauzata doar de filoxera.
Un motiv serios a fost mai intai un tipar cultural importat (de cele mai multe ori „fara fond“) de la inceputul secolului XX si, mai apoi, un exercitiu economic care obliga la metamorfozarea calitatii in cantitate.
Competitia soiurilor romanesti
Mai exact, in afara soiurilor pierdute natural, o alta serie s-a vazut confruntata cu doua grupe majore de competitori: soiurile internationale (preponderent, frantuzesti) si hibrizii.
Modelul de vinificare importat, inertic, functional a priori in multe crame si astazi, presupunea realizarea unui vin dintr-un soi (astazi monovarietal, monocepage). Atragem atentia ca, in trecut, pana la acest stadiu post-filoxera, „sortimentul de…“ era ceva comun, vinurile fiind cupaje sau, in cazul gospodariilor taranesti, vinificari in comun a mai multor soiuri.
Ori, acest tip de confruntare, de „unu la unu“ a facut ca diferite soiuri romanesti sa nu castige competitia. Modernitatea, cautata cu ardoare in epoca, a soiurilor frantuzesti, finetea, eleganta, in acceptiunea de atunci, au fost preferate.
In perioada comunista, un alt tip de atribut a fost imposibil de evitat: productivitatea.
Nu stiu cum ar fi aratat astazi vinuri obtinute prin cupajari multiple de soiuri autohtone, cu baricari pe diferite segmente de timp. Vinuri cu mare trecere in zilele noastre, fie ca apartin unor scoli de traditie (Chateauneuf du Pape) sau a unor curente de avangarda (supertoscanele) sunt, de fapt, rezultatul cupajarii. In acest context, poate fi discutata oportunitatea alaturarii soiului autohton cu soiul international. Studiile efectuate de catre echipa noastra de cercetare arata ca vinurile romanesti obtinute din soiuri rosii internationale si Feteasca Neagra au rezultate cu mult mai bune in concursuri decat vinurile realizate separat, din fiecare soi.
Nu avem niciun motiv sa credem ca aceasta formula nu s-ar fi putut multiplica si in cazul soiurilor disparute.
Globalizarea, circulatia marfurilor si a oamenilor, informatizarea, faciliteaza comparatiile de calitate sau identitate.
Cu exceptia unor soiuri internationale care, ipotetic, prin gratia divina si priceperea romanului, si-ar gasi forme de expresie in tara noastra spectaculos mai stralucitoare decat in tara de origine (v. Shiraz-Australia, Malbec-Argentina, Sauvignon Blanc-Noua Zeelanda), restul raman la baza unor vinuri care nu pot (cel putin, deocamdata) ajunge in mod constant in topul preferintelor consumatorilor de pe intreg mapamondul. Fie doar si capitalul de simpatie pentru un Merlot de pe malul drept din Bordeaux ne poate plasa in umbra campionilor. Mai exista si alte elemente acorporale care se adauga (sau se scad) pentru aceasta situatie.
Tocmai controlul asupra unei zone distincte de gust si concept, cu afirmarea valorilor real stapanite (soiurile autohtone) si adoptarea cheii universale (prin folosirea soiurilor de import) poate crea Romaniei vitivinicole vizibilitate, admiratie si respect.
Extras din Cramele din Romania
