Cea de-a XIII-a ediție a competiției gastronomice „Arena Bucătarilor” și-a desemnat câștigătorii

Paul-Andrei Antohi (locul I), Mirel-Cristian Ruha (locul al II-lea) și Petre Mihai Robert (locul al III-lea) sunt câștigătorii celei de-a XIII-a ediții a competiției „Arena Bucătarilor”, organizată în luna noiembrie de Selgros România. Cei trei au primit premii în valoare de 40.000 de lei, 25.000 de lei și, respectiv, 15.000 de lei. „Arena Bucătarilor este mai mult decât o competiție – este un eveniment care celebrează arta culinară și este o dovadă a angajamentului nostru pentru susținerea dezvoltării industriei HoReCa. Felicitări câștigătorilor și tuturor participanților, care au demonstrat, prin pasiune, creativitate și profesionalism, că bucătăria este o adevărată artă!”, a declarat Robert Hellwagner, CEO Selgros România.

În cadrul competiției „Arena Bucătarilor”, 16 bucătari talentați s-au întrecut în semifinalele competiției, pregătind un preparat care să conțină prepeliță, chimion, anason, ingrediente impuse de organizator. Dish-urile acestora au fost atent evaluate de către un juriu internațional de prestigiu. Ulterior, doar opt dintre concurenți au ajuns în finală, unde au avut de gătit un preparat inspirat de ingrediente obligatorii, precum: mușchiuleț de porc, ficat de porc, gutuie și salvie. Preparatul lui Paul-Andrei Antohi, denumit  „Texturi diferite din mușchiuleț de porc”, a impresionat juriul, care i-a acordat cel mai mare punctaj.

Din juriul de degustare au făcut parte: Chef Ciprian Nicolescu (România), Chef Eleftherios Antoniadis (Germania), Chef Ivaylo Hristov (Germania), Chef Tobias Sailler (Austria), Chef Peter Bartosz (Polonia) și Chef Christoph Pop (Elveția).

Juriul tehnic a avut următoarea componență: Lady Chef Cornelia Ghisoi (România), Chef Daniel Senst (Austria), Chef Dominic Portmann (Elveția) și Chef Leo Aichinger (Austria).

POATE TE INTERESEAZA
Cristian Bărhălescu, directorul agenției Icar Tours, este noul Președinte ANAT
Studiu Puratos: Care sunt principalele tendințe din panificație, patiserie, cofetărie și ciocolaterie în 2026
Metro România extinde sortimentația permanentă cu o selecție de produse spaniole, în urma unui parteneriat cu ICEX
Revino Gourmet a lansat primele fișe de degustare senzorială dedicate unei selecții premium de brânzeturi maturate românești