Cramele Recas intra pe piata spumantelor traditionale si a distilatelor de vin

Cramele Recas

Intrat in liga mare a producatorilor romani de vinuri, Cramele Recas isi extinde portofoliul de produse intrand pe segmentul vinurilor spumante obtinute prin metoda traditionala si al distilatelor de vin, prin lansarea unui cognac realizat in colaborare cu producatorul independent Laurent Jouffe.

Producatorul a lansat, cu ocazia editiei de toamna a targului de vinuri Goodwine, Muse Eclipse, primul sau distilat de vin, care nu este un vinars, ci un cognac, fiind realizat in colaborare cu producatorul de cognac Laurent Jouffe. Muse este astfel primul brand romanesc care are un cognac in portofoliu.

Muse Eclipse VSOP este un cognac 1er Cru din struguri provenind din regiunea Grand Champagne,  care a stat la maturat minim patru ani in butoaie de stejar frantuzesc. Are culoarea chihlimbarului, miros de arome de vanilie si ciocolata alba, iar gustul este intens, usor dulceag, cu un echilibru bun intre arome, corp si alcohol.

Pe segmentul vinurilor spumante, producatorul din Banat a lansat Muse Stars, un spumant brut, obtinut de Cramele Recas prin fermentare in sticla, timp de 19 luni, din struguri Chardonnay 100%, dar si  doua spumante in gama Domeniile Recas, unul alb si unul roze, obtinute prin fermentarea in tancuri de inox.

Lansata in august 2015, cu vinurile roze vinificate in sec si demisec, Muse ramane gama-fanion a producatorului la capitolul surprindere si inovatie, fie ca este vorba de calitatea vinurilor, a ambalajelor inedite sau a produselor obtinute cu ajutorul parteneriatelor internationale.

Strategie pentru top

Cu un portofoliu de produse complet, producatorul din judetul Timis se pregateste sa conteste podiumul celor mai puternici producatori romani de vinuri si, de ce nu, pozitia de lider  al pietei autohtone.

Cramele Recas a reusit, anul trecut sa depaseasca pragul de 100 de milioane de lei cu cifra de afaceri, si sa obtina un profit net de peste 21 de milioane de lei, fiind al patrulea producator roman de vinuri in functie de cifra de afaceri.

In contextul in care businessul Murfatlar, candva cel mai mare producator autohton de vinuri este in curs de lichidare, Cramele Recas va fi, cel mai probabil, al treilea jucator cu cele mai mari afaceri in industria vinurilor, in contextul in care compania si-a propus o crestere cu 20% a vanzarilor pe piata romaneasca.

Cramele Recas a vandut, in 2015, 11 milioane de unitati (sticle de 0,75l, miniaturi si bag-in-box), atat pe plan local cat si la export, iar pana in 2020 vrea sa ajunga la vanzari de 20 de milioane de unitati. Compania administreaza in jur de 1.000 de hectare de vita de vie si trimite aproximativ jumatate din productie la export.

POATE TE INTERESEAZA
Hesburger, investiție de 500.000 euro în primul său restaurant din Brașov
Ana Hotels a lansat oficial noile pachete „Longevity by Ana Spa Collection”, în cadrul unui eveniment special
Novotel accelerează inițiativele privind trasabilitatea fructelor de mare, educația și transformarea operațională
Peste 30 de concepte confirmate în Marketta Food Hall. Deschiderea este programată în toamnă

Comentarii