O întoarcere în timp pentru o privire în viitor
Vremurile sunt tulburi. Neliniștea și lipsa unor repere adâncesc și mai mult criza în care ne aflăm. E bine să știm că... mai mult
Noile teme abordate de Vinarium – Institutul Vinului
Asociaţia Vinarium militează pentru implementarea noilor curente de gândire și a descoperirilor tehnologice și știinţifice pentru o viaţă mai bună, pentru obţinerea... mai mult
Cramele din România. Next level
Ne pregătim să prezentăm publicului din întreaga lume o nouă ediţie, în limba engleză de astă dată, a lucrării Cramele din România.... mai mult
Pe cont propriu. Dar, nu s-ar putea altfel?!
În faţa efectelor economice venite la pachet cu pandemia, recunoaștem (chiar și cei mai optimiști dintre noi) că suntem singuri. Va trebui... mai mult
De la vie en rose la o situaţie… albastră!
Momentul actual este pentru horeca, și evident că nu numai, extrem de greu. O „situaţie albastră” – cum se spune în popor.... mai mult
Inteligenţa artificială și industria ospitalităţii
Timpul în care o idee privind avansul tehnologic devine realitate s-a scurtat de la o decadă la alta. Dacă unei invenţii din... mai mult
Vrem o ţară ca afară!
De fapt, am vrea să trăim ca afară. Aici. Și nu e nimic rău în asta. Dimpotrivă. Doar că… suntem rareori dispuși... mai mult
Vinarium – Importatorii. Azi, VINIMONDO
Sub inspiratul nume WOW – World of Wines by VINIMONDO – s-a desfășurat un eveniment de amploare, dedicat în mare măsură profesioniștilor... mai mult

