Anuma, casual dining în stil american la Brașov

Jon Jordache, chef cu origini în Brașov și format la Le Cordon Bleu Los Angeles, a deschis în toamna acestui an restaurantul Anuma, un concept de casual dining în stil american. Restaurantul este situat la cinci minute de centrul Brașovului și are o capacitate de 100 de locuri, la care se adaugă un spațiu de 30 de locuri dedicat fumătorilor.

Chef Jon Jordache și-a descoperit pasiunea pentru bucătărie pe când era înrolat în armata americană, iar când și-a dat seama că-și dorește o carieră în domeniu s-a înscris la Culinary Institute of America, apoi a urmat cursurile școlii Le Cordon Bleu din Los Angeles. De-a lungul anilor a făcut „naveta” între Los Angeles și România, până când s-a hotărât să se stabilească în Brașov, orașul familiei sale.

Preparatele pe care le-a gândit pentru restaurantul Anuma sunt, de fapt, o combinație între farfuriile pe care le făcea în restaurantele americane în care a lucrat. Meniul este bazat, în mare parte, pe preparate sănătoase, cu ingrediente de la furnizori locali. Selecția de vinuri, de asemenea, este de la producătorii de prin apropierea Brașovului.

„Avem steakuri, pe care le combinăm cu diverse legume, în special cu rădăcinoase, avem o largă varietate de sendvișuri, din mai multe regiuni americane, cum ar fi sendvișul argentinian sau cel mexican, dar avem și preparate pentru oaspeții care vor mâncare sănătoasă, de exemplu quinoa cu piept de pui la grătar. Încerc să merg pe ideea aceasta, să oferim în meniu și preparate sănătoase”, a declarat Jon Jordache pentru Trends HRB.

POATE TE INTERESEAZA
Hesburger, investiție de 500.000 euro în primul său restaurant din Brașov
Ana Hotels a lansat oficial noile pachete „Longevity by Ana Spa Collection”, în cadrul unui eveniment special
Novotel accelerează inițiativele privind trasabilitatea fructelor de mare, educația și transformarea operațională
Peste 30 de concepte confirmate în Marketta Food Hall. Deschiderea este programată în toamnă