Lorand și Zsuzsanna Szarvadi au intrat în domeniul ospitalităţii în 2007, când au vândut reţeaua de magazine de electronice și electrocasnice Domo și au decis să cumpere un hotel de lângă mica și cocheta staţiune Băile Balvanyos. În cei 12 ani, businessul a crescut enorm, investiţiile realizate în timp depășind 11 milioane de euro și ajungând la o cifră de afaceri de 5 milioane de euro, cu o profitabilitate netă de 10%. La finalul anului trecut, familia Szarvadi a început să testeze și piaţa Capitalei prin deschiderea GastroLab, un gastro wine bar cu preparate specifice bucătăriei transilvănene și o listă de circa 800 de vinuri din toată lumea.

Cum a fost începutul și cum arată businessul în prezent?
Având în vedere că acest hotel se află în mijlocul naturii și oarecum rupt de civilizație, am știut de la început că va fi greu să ajungem la gradul de ocupare dorit oferind doar simple servicii hoteliere. Era evident că trebuia să oferim servicii mult mai complexe și diversificate, așa că am luat hotărârea de a-l transforma într-un resort de vacanță. Astfel, în ultimii șase ani, s-a construit spa-ul, s-au deschis trei restaurante în hotel, fiecare cu specific și poziționare diferită, un magazin de vinuri, un magazin de haine, s-a creat un parc de aventuri cu tiroliene, s-au construit terenuri sportive și sală de fitness, precum și diferite facilități outdoor pentru petrecerea timpului liber.
De asemenea, odată cu hotelul am dezvoltat și o activitate de import, distribuție și comercializare vinuri, care a generat ideea creării unui loc cool, de referință în domeniu, în centrul Bucureștiului. Așa că în noiembrie 2018 am deschis GastroLab Piața Victoriei, un frate mai mare, dar mai tânăr, al restaurantului cu același nume de lângă hotel. Am vrut să vedem dacă ospitalitatea și gastronomia promovată de noi la Balvanyos Resort, un pic reconfigurată cu un urban touch, va funcționa și în București. La GastroLab atracția principală este oferta de vinuri, avem o listă de 800 de etichete, acreditată Wine Spectator, dar și o bucătărie în toată regula, bazată pe influențe tradiționale, ungurești și transilvănene.
La cât se ridică valoarea investițiilor realizate până în prezent? Cum a evoluat cifra de afaceri?
De când am cumpărat Balvanyos Resort am investit continuu, până acum investițiile au depășit 11 milioane de euro. Businessul de aici este solid, cu 155 de angajați, cu o cifră de afaceri de 5 milioane de euro pe an și cu o profitabilitate netă de 10%. La acest capitol trebuie să mai lucrăm, obiectivul nostru ar fi de 15-20%, pentru că investiția realizată ar fi justificată doar cu o asemenea profitabilitate. La GastroLab București investiția se ridică la 500.000 de euro, restaurantul a fost primit foarte bine pe piața bucureșteană, iar acum urmează perioada de consolidare. Pentru 2019 estimăm o cifră de afaceri de un milion de euro, cu break even, iar de profit vorbim în anii următori.
CITEȘTE ȘI:
Cover story – Ospitalitatea, „locul“ potrivit pentru afacerile de familie
Împreună, dar separat, Ana și Alexandru Consulea continuă povestea Zexe
Oana și Adriana Toma, surorile care au transformat un chalet izolat într-o destinaţie
Lavinia Maier își trăiește visul acasă, cu Reliva
Cum arată echipa implicată în afacerea familiei Szarvadi?
Lucrez în echipă cu soția de aproximativ 23 de ani. Și, chiar dacă nu întotdeauna suntem de acord, de obicei terminăm un dialog contradictoriu cu o decizie mai justificată și mai înțeleaptă. Fiica noastră studiază în Elveția, în domeniul hotel management, și sperăm că după facultate și după câțiva ani petrecuți la un lanț internațional, chiar ne va fi de ajutor în afacerea de familie. Și, desigur, ne bazăm și pe cei 185 de colegi, care ne sunt alături în acest moment în „mica afacerea de familie“, o echipă din ce în ce mai închegată, cu oameni de încredere, cu care lucrăm de câțiva ani buni, iar cu unii chiar din perioada afacerilor anterioare.
În străinătate, afacerile de familie se bucură de multă apreciere, încredere și succes. Care ar fi percepția românilor vizavi de afacerile de familie?
În general, domeniul horeca se potrivește foarte bine cu afacerile de familie. Implicarea familiei într-un restaurant, într-o pensiune sau într-un hotel este foarte benefică, însă doar cu respectarea unor reguli universal valabile pentru o asemenea unitate. Prezența familiei nu trebuie să-i deranjeze pe clienți, însă, chiar din propria experiență vă zic, atât la hotel, cât și la restaurant, foarte mulți clienți sunt încântați dacă pot cunoaște sau pot schimba câteva vorbe cu proprietarii.
Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, atuurile unui business de familie?
Cele mai importante sunt timpul de reacție foarte rapid și scurtarea procesului decizional. Dar cu cât este mai mare un business de familie și cu cât sunt mai mulți manageri implicați, cu atât trebuie respectate anumite reguli, pe modelul celor corporatiste. Aceasta este marea provocare a afacerilor de familie care s-au dezvoltat: cum pot implementa o cultură corporatistă eficientă, dar totuși nu foarte complicată sau cât de mult poate gândi antreprenorul ca un manager.
Credeți că vor apărea din ce în ce mai multe afaceri de familie în horeca?
După părerea mea, vor apărea ca ciupercile după ploaie, cum se spune. În special, datorită potențialului agroturistic din România și datorită tinerilor care au muncit în horeca în afara țării, iar după câțiva ani se întorc cu cunoștințele dobândite să-și deschidă propria afacere în acest domeniu. Cunosc deja foarte multe exemple de acest gen.
Cum vedeți potențialul unui business de restaurant în Capitală, comparativ cu alte orașe din țară?
În Capitală competiția e mult mai acerbă, pentru că piața este mai dezvoltată, iar tendințele din domeniu apar mai repede aici. Dacă ai o locație perfectă și vii cu un concept nou, cu calitate, e mult mai ușor să ai succes din prima zi, dar dacă conceptul este greșit și eșecul poate fi mai răsunător. Consumatorul din București are mai multe opțiuni și din această cauză contează foarte mult detaliile. Un restaurant din București trebuie să aibă un profil, un design interior și un specific foarte bine definit, nu este suficient doar să deschizi un restaurant în care se mănâncă bine, cu care încă ai reuși în cele mai multe orașe din țară.
Cum arată planurile de dezvoltare în viitorul apropiat?
Planurile noastre pe termen scurt vizează în special Balvanyos Resort și includ extinderea capacității de cazare de la 120 la 160 de camere, amenajarea unei zone de sun-deck-uri, combinate cu băi tradiționale de apă minerală, în aer liber, caracteristice regiunii și construirea unui amfiteatru în aer liber pentru concerte și evenimente.
Interviul a fost publicat în numărul din iunie 2019 al revistei Trends by HRB în cadrul rubricii cover story, ce a fost dedicată, de această dată, afacerilor de familie din industria horeca și a cuprins patru interviuri ce vor fi publicate săptămânal:
Introducere: Cover story – Ospitalitatea, „locul“ potrivit pentru afacerile de familie
- Familia Szarvadi – După succesul cu Balvanyos Resort, familia Szarvadi vine în Capitală
- Ana și Alexandru Consulea – Împreună, dar separat, Ana și Alexandru Consulea continuă povestea Zexe
- Oana și Adriana Toma – Surorile care au transformat un chalet izolat într-o destinaţie
- Familia Maier – Lavinia Maier își trăiește visul acasă, cu Reliva










